|
O mai bună utilizare a resurselor într-un mediu foarte solicitat
Creşterea cererii la nivelul întregii planete face să crească presiunea asupra mediului, creând o competiţie mai mare pentru resurse. Resurse naturale cheie, precum materiile prime, metalele, energia, biodiversitatea şi apa au fost până acum utilizate pentru a alimenta creşterea economică ca şi cum ar fi fost inepuizabile. Acest comportament nu poate fi menţinut pe termen lung. Foaia de parcurs prezentată astăzi propune mijloace prin care creşterea economică poate continua într-o manieră durabilă. S-au trasat măsuri care vizează transformarea producţiei şi a consumului, incluzând stimulente pentru investitori destinate să promoveze inovaţia ecologică şi un rol mai mare acordat proiectării ecologice, etichetării ecologice şi încurajării instituţiilor publice în direcţia unor cheltuieli mai ecologice. Guvernele sunt invitate să impoziteze mai puţin munca şi mai mult poluarea şi consumul de resurse, oferind în acelaşi timp noi stimulente pentru a-i direcţiona pe consumatori către produse eficiente din punctul de vedere al energiei.
Foaia de parcurs recomandă, de asemenea, adaptarea preţurilor pentru a reflecta costurile reale de utilizare a resurselor, în special în ceea ce priveşte impactul asupra mediului şi a sănătăţii. Foaia de parcurs vizează abordarea problemei utilizării ineficiente a resurselor în sectoarele responsabile pentru cea mai mare parte a impactului asupra mediului, şi anume alimentele, clădirile şi transporturile, ale căror efecte combinate reprezintă 70-80 % din impactul total asupra mediului.
Este, de asemenea, subliniată importanţa gestionării mai eficiente a resurselor naturale care stau la baza economiei noastre. Presiunea asupra unor resurse precum biodiversitatea, solul şi clima este în continuă creştere, iar neîndeplinirea obiectivelor actuale s-ar putea dovedi dezastruoasă pe termen lung.
|