Cale de navigare

Un nou premiu aduce în centrul atenției biodiversitatea Europei

19/12/2013 12:00:00

Comisia Europeană a lansat premiul Natura 2000, premiu ce recunoaște excelența în ceea ce privește cele mai bune practici în domeniul conservării patrimoniului natural al Europei. Dacă participați la activități legate de Natura 2000, aveți acum șansa de a vă afirma. Natura 2000 este o rețea de zone protejate foarte valoroase din punctul de vedere al biodiversității, reprezentând aproximativ 20% din teritoriul UE. Acesta din urmă este deosebit de bogat în floră și faună, de la pădurile de fag din zonele muntoase ale Republicii Cehe la broaștele țestoase din luncile Poloniei și la delfinii din largul coastelor Spaniei. Pe lângă faptul că asigură protecția patrimoniului natural, această rețea oferă numeroase avantaje sociale și economice.

    Cetățenii europeni acordă o mare importanță conservării naturii, însă puțini dintre aceștia cunosc Natura 2000. Potrivit unui sondaj Eurobarometru recent, nouă din zece europeni consideră că declinul habitatelor naturale și faptul că unele animale și plante sunt amenințate sau sunt pe cale de dispariție reprezintă probleme grave. Majoritatea cetățenilor (variind între 99% și 83%, în funcție de statele membre) consideră că protecția patrimoniului natural joacă un rol important în prevenirea distrugerii unor suprafețe valoroase atât pe uscat, cât și pe mare. Numai 27% dintre participanții la sondaj au auzit însă de Natura 2000.

    Acest nou premiu anual urmărește remedierea acestei lipse de informare în rândul opiniei publice, ilustrând varietatea siturilor Natura 2000 și recunoscând excelența într-o gamă largă de activități. În fiecare an vor fi acordate cinci premii în diferite domenii, cum ar fi comunicarea, acțiunile de conservare, beneficiile socioeconomice, concilierea intereselor/percepțiilor, crearea de rețele și cooperarea transfrontalieră.

    Sunt acceptate candidaturi din partea oricărei entități direct implicate în rețeaua Natura 2000 (autorități publice și locale, întreprinderi, ONG-uri, proprietari de terenuri, instituții de învățământ și persoane fizice). Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 18 februarie 2014. Pentru informații suplimentare puteți consulta pagina de internet a concursului Natura 2000.

    Câștigătorii acestei ediții inaugurale a concursului Natura 2000 vor fi anunțați în luna mai 2014, iar rezultatele obținute de aceștia vor fi prezentate în cadrul unei ceremonii la nivel înalt care va avea loc la Bruxelles.

    Context

    Natura 2000 reprezintă elementul central al politicii UE în materie de natură și biodiversitate. Aceasta este o rețea europeană de zone naturale protejate, instituită în temeiul Directivei privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică din 1992. Scopul rețelei Natura 2000 este acela de a asigura supraviețuirea pe termen lung a speciilor și a habitatelor celor mai valoroase și mai amenințate din Europa. Deși rețeaua include și rezervații naturale, cea mai mare parte a terenurilor se află în proprietate privată. Se pune accentul pe asigurarea, în viitor, a unei gestionări durabile a acestor zone, atât din punct de vedere ecologic, cât și economic.

    Persoană de contact:

    Joe Hennon (+32 2 295 35 93)

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 19/12/2013  |Începutul paginii