Cale de navigare

TTIP este benefic pentru economia României

19/05/2015

Masa rotundă pe tema impactului Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) asupra economiei României, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în data de 19 mai 2015, a pus în discuție atât beneficiile pe care le-ar aduce încheierea acestui acord, cât și preocupările legate de unele aspecte importante din cadrul negocierilor, cum ar fi sistemul de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat.

    TTIP este benefic pentru economia României

    "Comerțul este fundamental pentru prosperitate în Europa. 31 milioane de locuri de muncă în Europa depind de exporturi - asta înseamnă 14% din toată forța de muncă. Prin deschiderea piețelor pentru  comerț și investiții în întreaga lume, ne propunem crearea de noi locuri de muncă, în condițiile în care avem 25 de milioane de șomeri în Uniunea Europeană. Și pentru că 90% din creșterea mondială este de așteptat să se întâmple în afara Europei în următorii cincisprezece ani, acestea sunt locuri de muncă de viitor. Sper ca economia României să profite la maximum de oportunitățile de creștere economică oferite de un acord care ar crea cea mai mare piață comună din lume", a declarat Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene, la masa rotundă.

    "Estimările preconizează un efect economic general pozitiv al acordului TTIP asupra economiei românești. Astfel, PIB-ul României ar putea crește cu aproximativ 0,25% anual, odată ce acordul ar fi pus în aplicare pe deplin. Mai mult decât atât, balanța comercială cu SUA s-ar îmbunătăți, deoarece este estimată o creștere cu aproape 35% a exporturilor către această țară, comparativ cu o creștere a importurilor bilaterale cu doar 25%. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că 90% din beneficiile estimate ar decurge din eforturile de reducere a barierelor netarifare, eliminarea celor tarifare având o pondere relativ redusă în total", a declarat la rândul său Lucian Cernat, economist-șef în cadrul Direcției Generale pentru politici comerciale a Comisiei Europene.

    Masa rotundă s-a axat pe prezentarea și discutarea raportului pe tema impactului TTIP asupra economiei românești, elaborat de Lucian Cernat și Csilla Lakatos. Principalii  vorbitori au fost Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Lucian Cernat, autorul raportului, Florin Vodiță, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului, Andreea Paul, membru al comisiei pentru buget, finanțe și bânci al Camerei Deputaților,  Cristian Ghinea, director al Centrului Român de Politici Europene, Dumitru Costin, președinte al Blocului Național Sindical, și Lavinia Andrei, președinte al asociației "Terra Mileniul III". Participanții au inclus reprezentanți ai autorităților române și societății civile, ai mediul de afaceri și academic, precum și ai mass-mediei.

    Context

    Negocierea și încheierea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) este una dintre cele 10 priorități ale Comisiei Juncker. Demersul de transparență promovat de noua Comisie presupune dezbaterea acestui acord cu toate părțile interesate, cât și cu mass-media.

    Persoane de contact:

    Mihai Roșioru, ofițer de presă, Reprezentanța Comisiei Europene, tel.: +40-21-2035486, email: mihai.rosioru@ec.europa.eu  

    Roxana Morea, consilier de presă, Reprezentanța Comisiei Europene, tel.: +40-21-2035432, email: roxana.morea@ec.europa.eu

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 20/05/2015  |Începutul paginii