Cale de navigare

© Raluca Munteanu, TA
Prima paginăarrow menu item level 1
Despre noiarrow menu item level 1
Priorităţi 2012arrow menu item level 1
Ştiriarrow menu item level 1
Articole şi dialoguri
Centrul de presă
Agenda
Revista presei
Arhivă
UE şi Româniaarrow menu item level 1
În dialog cu UEarrow menu item level 1
UE pentru tinearrow menu item level 1
Link-uri utilearrow menu item level 1
Ce este un „nanomaterial”? Comisia Europeană deschide o nouă cale cu o definiţie comună

18/10/2011 13:10:00

Nanomaterialele sunt acele materiale ale căror părţi componente au o dimensiune cuprinsă între 1 şi 100 miliardimi dintr-un metru, conform unei recomandări adoptate astăzi de Comisia Europeană. Anunţul marchează un pas important spre o protecţie sporită a cetăţenilor, prin definirea clară a materialelor care necesită o abordare specială în cadrul legislaţiei specifice.

    Comisarul European pentru Mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Îmi face plăcere să afirm că UE a elaborat, în premieră, o definiţie transversală a nanomaterialelor care poate fi folosită în toate scopurile legislative. Am reuşit să găsim o definiţie solidă, bazată pe informaţii ştiinţifice şi pe concluziile unei consultări la scară largă. Industria are nevoie de un cadru juridic clar şi coerent în acest sector economic important, iar consumatorii trebuie să fie informaţi cât mai exact în legătură cu aceste substanţe. Elaborarea acestei definiţii reprezintă un pas important pentru a face faţă riscurilor posibile la adresa mediului şi a sănătăţii publice, urmărind totodată să se asigure că această nouă tehnologie îşi poate realiza pe deplin potenţialul.”

    Nanomaterialele se folosesc deja în sute de aplicaţii şi produse de larg consum, de la pastă de dinţi la baterii, vopsele şi îmbrăcăminte. Dezvoltarea acestor substanţe inovatoare reprezintă un motor important pentru competitivitatea europeană, ele având un potenţial ridicat în ceea ce priveşte progresul în domenii ca medicina, protecţia mediului şi eficienţa energetică. Însă, având în vedere că încă mai există incertitudini legate de riscurile pe care le pot prezenta aceste substanţe, este nevoie de o definiţie clară pentru a ne asigura că se aplică regulile de siguranţă chimică adecvate. Definiţia îi va ajuta pe toţi cei care sunt activi în acest domeniu, inclusiv asociaţiile din cadrul industriei, deoarece oferă coerenţă multitudinii de definiţii care sunt utilizate în prezent în diferite sectoare. Definiţia va fi revizuită în 2014 în funcţie de evoluţiile tehnice şi ştiinţifice.

    Recomandarea vine şi ca urmare a unui angajament luat în faţa Parlamentului European în 2009 de a elabora o definiţie unică aplicabilă la scară largă întregii legislaţii UE referitoare la nanomateriale.

    Definiţia adoptată astăzi este bazată pe o abordare care ia în considerare particulele componente ale unui material, şi nu riscurile sau pericolele pe care le prezintă materialul respectiv. Nanomaterialul este descris ca fiind „un material natural, secundar sau fabricat care conţine particule, fie în stare liberă, fie formând agregate sau aglomerate, atunci când una sau mai multe dimensiuni externe a cel puţin 50% din particule calculate folosind distribuţia dimensională după număr se încadrează în intervalul de mărime 1 nm – 100 nm.”

    Definiţia se bazează pe recomandările ştiinţifice oferite de Comitetul ştiinţific pentru riscuri sanitare emergente şi noi (CSRSEN ) şi Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC). Un proiect al definiţiei a făcut obiectul unei consultării publice.

    Context

    La momentul de faţă, nanomaterialele sunt reglementate de o serie de instrumente legislative la nivelul UE şi naţional. Cu toate acestea, s-au elaborat definiţii de la caz la caz, care variază în funcţie de sector, ceea ce creează complicaţii inutile pentru industrie şi îngreunează dezbaterea publică referitoare la riscurile şi beneficiile acestor substanţe. Această recomandare oferă legislatorilor UE un cadru legal pentru nanomateriale, de care se pot folosi la adoptarea unei noi legislaţii sau la implementarea celei existente.

    Experienţa primului termen de înregistrare (30 noiembrie 2010) din cadrul REACH, politica UE globală privind substanţele chimice, a arătat că companiile au nevoie de o mai mare claritate în ceea ce priveşte obligaţiile legate de nanomateriale. REACH are un rol-cheie în generarea informaţiilor referitoare la proprietăţile nanomaterialelor ca substanţe chimice. Odată adoptată definiţia menţionată, companiilor le va fi mai uşor să îşi evalueze dosarele de înregistrare şi să decidă cu exactitate când trebuie să îşi considere produsele nanomateriale.

    Pagini Utile
    Ultima actualizare: 18/10/2011  |Începutul paginii