|
Institutul European de Drept are drept obiective:
- să evalueze şi să încurajeze dezvoltarea dreptului UE, a politicilor şi practicilor în domeniul juridic;
- să prezinte propuneri pentru dezvoltarea în continuare a corpusului legislativ al UE şi pentru intensificarea punerii în aplicare de către statele membre a legislaţiei UE;
- să identifice şi să analizeze evoluţiile în domeniul juridic în sectoarele care intră în sfera de competenţă a statelor membre şi care sunt relevante la nivelul UE; - să studieze abordările UE privind dreptul internaţional şi să intensifice rolul pe care dreptul UE l-ar putea juca la nivel mondial, de exemplu în redactarea instrumentelor internaţionale sau a unor modele de norme;
- să coordoneze şi să faciliteze cercetarea paneuropeană, de exemplu prin redactarea, evaluarea şi îmbunătăţirea principiilor şi a normelor comune ale sistemelor juridice europene; - să ofere un forum în cadrul căruia juriştii
– cadre universitare, judecători, avocaţi şi alţi practicieni în domeniul dreptului – cu diverse tradiţii juridice, să poată purta discuţii. Consiliul institutului poate numi membri asociaţi („fellows”) şi observatori
– fie din proprie iniţiativă, fie în baza dosarelor de înscriere primite din partea candidaţilor pentru astfel de posturi.
|