Cale de navigare

Programul INTERREG – 25 de ani de cooperare transfrontalieră de succes

15/09/2015

Astăzi, 15 septembrie, comisarul european Corina Crețu participă la conferința la nivel înalt care marchează 25 de ani de program INTERREG, eveniment organizat în colaborare de președinția luxemburgheză a Consiliului Uniunii Europene și de Comisia Europeană.

Inițiat în anul 1990 ca mecanism al UE de sprijin financiar pentru regiunile de frontieră, regiuni în care trăiesc 185 de milioane de cetățeni, adică 37% din populația UE, INTERREG a devenit un element-cheie în înlăturarea obstacolelor existente în zonele de graniță și încurajarea cooperării transfrontaliere. În perioada 2014-2020, se vor investi peste 10 miliarde de euro în cooperarea inter-regională.

    Programul INTERREG – 25 de ani de cooperare transfrontalieră de succes

    Comisarul european Corina Crețu a declarat: „Putem spune cu mândrie că INTERREG este o adevărată poveste de succes europeană. Proiectele derulate au generat o serie de beneficii concrete pentru cetățenii noștri – fie că este vorba de securitate, transport, educație, domeniul energetic, sănătate, formare profesională sau crearea de locuri de muncă transfrontaliere. De-a lungul anilor, INTERREG ne-a ajutat să găsim împreună soluții la problemele comune, a creat un sentiment real de apartenență și de solidaritate și a contribuit la vindecarea vechilor răni ale istoriei prin faptul ca a determinat o bună colaborare între țări care până nu demult nu erau neapărat prietene. De asemenea, INTERREG a jucat un rol esențial în consolidarea efortului de integrare a țărilor UE, dar și la crearea de legături cu țările învecinate cu UE.

    Cu toate acestea, există în continuare un potențial economic semnificativ neutilizat în zonele de frontieră, din cauza lipsei de încredere și existenței unor atitudini negative între țările învecinate.

    În acest context, DG REGIO a realizat, pentru prima dată, un sondaj Eurobarometru cu scopul de a cartografia atitudinile cetățenilor care locuiesc în zonele de frontieră ale UE. Datele obținute vor contribui la direcționarea mai precisă a intervențiilor Uniunii.

    Mai mult de o treime din respondenți consideră că a locui într-o zonă de graniță este mai degrabă un avantaj decât un obstacol. Totuși, sondajul confirmă necesitatea promovării acțiunilor programului INTERREG deoarece doar o treime din populație are cunoștință de existența acțiunilor de cooperare transfrontalieră. Rezultatele sondajului vor fi prezentate la conferința de la Luxemburg.

    Informații suplimentare despre principalele concluzii, precum și sondajul Eurobarometru integral privind cooperarea transfrontalieră sunt disponibile on-line.

    Persoană de contact pentru presă:

    Sophie DUPIN de SAINT-CYR

    Atașat de presă

    +32 2 295 6169

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 15/09/2015  |Începutul paginii