|
Astăzi, toate orașele europene care au mai mult de 200.000 de locuitori își pot depune candidatura pentru titlul de „Capitală Verde a Europei” în anul 2014. Participarea este deschisă tuturor statelor membre UE, țărilor candidate (Turcia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Croația, Muntenegru și Islanda), precum și țărilor din Spațiul Economic European (Islanda, Norvegia și Liechtenstein). În cazul țărilor în care nu există niciun oraș care să aibă mai mult de 200.000 de locuitori, este eligibil orașul cu cel mai mare număr de locuitori.
Cele trei obiective-cheie ale premiului sunt:
- să recompenseze orașele care și‑au dovedit deja capacitatea de a atinge ținte ambițioase în domeniul protecţiei mediului,
- să încurajeze orașele în asumarea unor obiective ambițioase în ceea ce privește îmbunătățirea în viitor a mediului și dezvoltarea durabilă, precum și
- să ofere un exemplu de urmat pentru alte orașe și să promoveze cele mai bune practici și experiențe în toate celelalte orașe europene.
Candidaturile vor fi evaluate pe baza a 12 indicatori: contribuția pe plan local la combaterea schimbărilor climatice globale, modalităţile de transport, zonele verzi urbane, zgomotul, generarea și administrarea deșeurilor, natura și biodiversitatea, aerul, consumul de apă, tratarea apelor uzate, eco-inovarea și ocuparea durabilă a forței de muncă, gestionarea mediului de către autoritățile locale, precum și performanțele energetice.
Orașele își pot depune candidatura prin intermediul unui formular online, la adresa http://www.europeangreencapital.eu/. Data-limită pentru depunerea candidaturilor pentru titlul din 2014 este 14 octombrie 2011. Titlul este acordat de un juriu internațional, asistat de un grup de experți recunoscuți pe plan internațional în diverse domenii ale protecției mediului. Câștigătorul va fi anunțat în iunie 2012.
|