|
4) Investiții suplimentare pentru cercetare și inovare
Pentru a crea o agricultură fundamentată științific și o agricultură competitivă, Comisia propune dublarea bugetului alocat cercetării și inovării agronomice și găsirea unor soluții pentru ca rezultatele cercetării să se traducă în practică, prin intermediul unui nou parteneriat pentru inovare. Aceste fonduri vor contribui la încurajarea transferului de cunoștințe și a consilierii pentru fermieri, precum și la sprijinirea proiectelor de cercetare relevante pentru fermieri, asigurând o cooperare mai strânsă între sectorul agricol și comunitatea științifică.
5) Un lanț alimentar mai competitiv și mai echilibrat
Aflată la baza lanțului alimentar, agricultura este foarte fragmentată și puțin structurată. Pentru a consolida poziția fermierilor, Comisia propune sprijinirea organizațiilor de producători, a organizațiilor interprofesionale și dezvoltarea circuitelor scurte între producători și consumatori (fără prea mulți intermediari). Pe de altă parte, sistemul cotelor de zahăr, care nu mai este atât de pertinent, nu va fi prelungit după 2015.
6) Încurajarea măsurilor de agromediu
Trebuie avută în vedere specificitatea fiecărui teritoriu, fiind încurajate inițiativele naționale, regionale și locale privind agromediul. În acest sens, Comisia propune ca protejarea ecosistemelor, refacerea acestora și acțiunile de combatere a schimbărilor climatice, precum și utilizarea eficace a resurselor să constituie două dintre cele șase priorități ale politicii de dezvoltare rurală.
7) Facilitarea instalării tinerilor fermieri
Două treimi dintre fermieri sunt în vârstă de peste 55 de ani. Pentru a susține crearea de locuri de muncă și pentru a încuraja generațiile tinere să se implice în sectorul agricol, Comisia propune crearea unui nou ajutor pentru instalare de care să poată beneficia, în timpul primilor cinci ani ai proiectului lor, fermierii care nu au împlinit 40 de ani.
|