Cale de navigare

Agenda digitală: Operatorii de turism și agențiile de voiaj se alătură campaniei privind numărul pentru apeluri de urgență „112”

11/02/2013 13:00:00

Comisia Europeană și Asociația europeană a agențiilor de voiaj și a operatorilor de turism (ECTAA) solicită operatorilor de turism și agențiilor de voiaj să promoveze numărul paneuropean pentru apeluri de urgență „112” pe site-urile lor web, pe biletele electronice și la principalele destinații turistice.

    Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene și responsabilă cu agenda digitală, a declarat: „Societățile de transport își aduc deja contribuția la sensibilizarea populației, este acum rândul operatorilor de turism și al agențiilor de voiaj să intervină și să facă cunoscut numărul pentru apeluri de urgență. Cetățenii europeni trebuie să știe că pot apela acest număr pentru a primi ajutor, oriunde s-ar afla în UE.”

    Președinte ECTAA, dl Boris Zgomba, a declarat: „ECTAA sprijină campania inițiată de Comisiei pentru popularizarea numărului de urgență 112. Ne bucurăm să fim asociați acestei campanii, deoarece un număr unic pentru apeluri de urgență aplicabil în întreaga UE prezintă mari avantaje pentru călători - clienții noștri – care probabil nu cunosc numărul local care trebuie apelat în caz de urgență atunci când călătoresc în afara țării de origine.”

    Cunoașterea numărului 112 ajută persoanele aflate în dificultate. De exemplu, un grup de cercetași belgieni s-a rătăcit în pădure în zona satului Ghioroc din România. Unul dintre ei cunoștea numărul și a apelat de urgență la 112. Operatorul de urgență a stabilit locul exact unde se afla grupul și a alertat agențiile de intervenție, care i-au găsit. Un membru al grupului a suferit un șoc hipotermic, însă, datorită reacției prompte, pacientul a fost salvat.

    112 este numărul european unic pentru apeluri de urgență la care se poate suna gratuit de pe telefoane fixe sau mobile pretutindeni în UE. 112 pune apelanții în legătură cu serviciile de urgență relevante (poliția locală, pompierii sau serviciile medicale) și le permite să vorbească cu un operator în mai multe limbi europene. Serviciul este disponibil 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Numărul 112 este acum operațional în toate statele membre ale UE, pe lângă numerele pentru apeluri de urgență existente la nivel național (precum 999 sau 110). Danemarca, Finlanda, Malta, Țările de Jos, Portugalia, România și Suedia au decis ca numărul 112 să devină unicul sau principalul lor număr național pentru apeluri de urgență. 112 poate fi apelat și în țări din afara UE, precum Elveția, Croația, Muntenegru și Turcia.

    În urma unui sondaj Eurobarometru recent, se estimează că încă 5 milioane de oameni știu de existența numărului de urgență 112 în comparație cu anul trecut.

    Context

    În urmă cu un an, vicepreședinții Comisiei Europene Neelie Kroes și Siim Kallas au invitat societățile de transport să participe la o inițiativă de sensibilizare a călătorilor cu privire la numărul 112. Peste 30 de societăți și asociații au participat la campanie. Ca urmare, informațiile relevante referitoare la numărul 112 au fost promovate pe biletele electronice, în revistele distribuite la bord, pe site-urile web ale societăților participante și prin contact direct între personalul acestora și călători. Imaginea de mai jos prezintă un exemplu privind modul în care au fost furnizate informațiile în revista disponibilă la bordul avioanelor companiei Brussels Airlines.

    Exemplul companiei Brussels Airlines de promovare a numărului de urgență 112:

    Potrivit unui raport cu privire la maniera în care fiecare stat membru implementează 112

    • 51 % dintre cetățenii UE afirmă că ar suna la 112 în caz de urgență în propria țară, față de 47 % în 2012;

    • În cinci țări, cel puțin 50 % dintre respondenți identifică spontan 112 ca fiind numărul la care pot suna în caz de urgență oriunde s-ar afla în UE: Polonia (57 %), Slovacia (55 %), Finlanda (54 %), Luxemburg (53 %) și Republica Cehă (50 %).

    • Ponderea respondenților care ar suna la 112 în propria țară variază de la 96 % în Suedia, până la 2 % în Grecia.

    • Limba engleză poate fi utilizată în 25 de țări europene pe lângă Regatul Unit, Irlanda și Malta;

    • în 14 țări se pot efectua apeluri în limba franceză (pe lângă Belgia, Franța și Luxemburg): Bulgaria, Republica Cehă, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, România, Slovacia și Spania;

    • limba germană poate fi utilizată în 12 țări: Bulgaria, Republica Cehă, Finlanda, Ungaria, Italia, Lituania, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Slovacia, Spania și România (pe lângă Austria, Belgia, Germania și Luxemburg).

    • În Regatul Unit, centrele care primesc apeluri de urgență dispun de servicii de interpretare care acoperă 170 de limbi, iar în Franța un serviciu similar acoperă 40 de limbi.

    Persoane de contact:

    Ryan Heath (+32 2 296 17 16), Twitter: @RyanHeathEU

    Linda Cain (+32 2 299 90 19)

    Pagini Utile

    • Pagina de internet dedicată 112:

      Pagina de internet dedicată numărului pentru apeluri de urgență 112 poate fi accesată aici.

       

    • Despre numărul numărul pentru apeluri de urgență 112 pe Twitter:

      Puteți participa la discuțiile despre numărul pentru apeluri de urgență 112 pe Twitter, urmărind hashtag-urile: #112, #emergency.


    • Pagina de internet dedicată Agendei Digitale:

      Pagina de internet dedicată Agendei Digitale poate fi accesată la următoarea adresă.

       

    • Pagina de internet a comisarului Neelie Kroes:

      Pagina de internet a comisarului Neelie Kroes poate fi accesata aici.


    • Profilul comisarului Neelie Kroes pe Twitter:

      Urmăriți activitatea comisarului Neelie Kroes pe Twitter.

    Ultima actualizare: 11/02/2013  |Începutul paginii