Cale de navigare

Comisarul european Dacian Cioloș în Republica Moldova

10/10/2013 11:00:00

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, va fi prezent în Republica Moldova, în datele de 11 și 12 octombrie 2013, la invitația Guvernului de la Chișinău.

    Comisarul european Dacian Cioloș în Republica Moldova

    În data de 11 octombrie,  înaltul oficial european va avea întrevederi bilaterale la Chișinău cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă, cu președintele Parlamentului Igor Corman și cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile Bumacov.   

    În data de 12 octombrie, comisarul european va vizita o companie viti-vinicolă din satul Puhoi, raionul Ialoveni, va avea o întâlnire cu membrii Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri și o întrevedere informală cu membri ai cabinetului de miniștri pe tema strategiei pentru agricultură și dezvoltare rurală. 

    Vizita are loc în contextul în care Republica Moldova se pregătește pentru parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, prevăzută la reuniunea la nivel înalt de la Vilnius, Lituania, în noiembrie 2013, acord care prevede și crearea unei Zone de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare (DCFTA), încurajând astfel integrarea economică a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

    „Apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, prin aderarea ei la piața europeană, va contribui nu numai la crearea de locuri de muncă dar și la creșterea calității vieții cetățenilor. Odată cu încheierea acordului de asociere, Republica Moldova va avea șanse reale de dezvoltare economică datorită accesului neîngrădit pe o piață de peste o jumătate de miliard de consumatori", a declarat comisarul european Dacian Cioloș înaintea vizitei la Chișinău.     

    La începutul lunii octombrie, ca o măsură pentru a compensa  dificultățile cu care Republica Moldova se confruntă în exportul vinurilor pe unele dintre piețele sale tradiționale, Comisia Europeană a propus Consiliului și Parlamentului European să deschidă complet piața Uniunii Europene pentru importurile de vinuri din Republica Moldova, fără a aștepta intrarea în vigoare a Acordului de Asociere și a DCFTA.

    Un alt subiect care va fi abordat cu autoritățile de la Chișinău este Programul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru țările din vecinătatea Uniunii Europene (ENPARD). ENPARD este o inițiativă politică nouă, care face parte din angajamentul UE pentru creștere economică și stabilitate în vecinătatea sa și care recunoaște importanța agriculturii pentru securitatea alimentară, dezvoltarea durabilă și crearea de locuri de muncă în mediul rural. 

    Persoană de contact:

    Dorian Filote, coordonator relaţii cu presa din România, Cabinetul comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală 
    tel.: (+32) 498 957 514, e-mail: dorian.filote@ec.europa.eu.

    Ultima actualizare: 10/10/2013  |Începutul paginii