Cale de navigare

68 de cazuri de neîndeplinire a obligațiilor de stat membru pe rol în 2014

10/07/2015

Potrivit raportului anual al Comisiei Europene privind monitorizarea aplicării dreptului Uniunii Europene în 2014, numărul plângerilor contra României prin sistemul EU-Pilot a scăzut pentru al 3-lea an consecutiv, dar rămâne ridicat. În același timp, numărul cazurilor de neîndeplinire a obligațiilor de stat membru a crescut brusc, după 3 ani de stabilitate, la fel ca și numărul celor de transpunere întârziată a directivelor în legislația națională.

    68 de cazuri de neîndeplinire a obligațiilor de stat membru pe rol în 2014

    Sistemul EU-Pilot permite Comisiei să adreseze întrebări și cereri de clarificare statelor membre în ceea ce privește corecta aplicare a dreptului UE sau conformitatea normelor naționale cu cele europene. Sistemul este folosit atunci când este nevoie de informații legale sau factuale suplimentare în urma unei plângeri depuse de cetățeni, companii sau organizații. Numărul plângerilor depuse în 2014 contra României s-a ridicat la 40, iar timpul de răspuns este considerat a fi aproape de cel de referință (75 zile timpul mediu de răspuns pe ansamlul UE vs. 79 zile în cazul României).

    În ceea ce privește numărul de cazuri de neîndeplinire a obligațiilor de stat membru pe rol la sfârșitul anului, acesta se ridică la 68 (în creștere de la 47 în 2013), dintre care 50 deschise în anul 2014. Dintre acestea, 21 sunt legate de politica de mediu, 7 se referă la sectorul mobilității și transportului, 6 la piața internă, iar restul de 16 la diferite alte sectoare.

    Numărul de cazuri de transpunere întârziată în legislația națională a normelor europene a crescut și el, de la 21 de cazuri în 2013 la 37 în 2014. 18 cazuri se referă la normele de mediu, 4 la legislația din domeniul sănătății și consumatorilor, 4 la cea din domeniul pieței interne, 4 la normele de mobilitate și transport, iar restul de 7 la alte sectoare.

     

    Și pe ansamblul Uniunii Europene numărul de cazuri de neîndeplinire a obligațiilor de stat membru pe rol în 2014 a crescut față de 2013, de la 1.300 la 1.347 de cazuri. Principalele sectoare la care se referă cazurile deschise în 2014 sunt mediul, transportul, piața internă și serviciile.

    Context:

    Începând cu 1984, în urma unei solicitări formulate de Parlamentul European, Comisia prezintă un raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE în anul precedent. Parlamentul European adoptă apoi o rezoluție privind raportul Comisiei.

    Persoane de contact pentru presă

    Alexander WINTERSTEIN (+32 2 299 32 65)

    Întrebări din partea publicului larg:

    Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 10/07/2015  |Începutul paginii