|
Programul privind protecţia consumatorilor
Acest program urmăreşte să continue realizările programului precedent prin concentrarea acţiunilor de capacitare decizională a consumatorului prin intermediul siguranţei, al informării şi educării, al drepturilor, precum şi al acţiunilor de reparaţie şi de asigurare a respectării legislaţiei de profil. Acţiunile se vor concentra asupra:
- monitorizării şi asigurării respectării siguranţei prin intermediul unor sisteme active la nivelul întregii UE, cum ar fi RAPEX, sistemul de alertă rapidă al UE vizând produsele de consum periculoase
- iniţiativelor de informare şi educare pentru a conştientiza consumatorii, în special pe cei tineri, cu privire la drepturile lor. Acestea includ, de asemenea, dezvoltarea continuă a bazei de dovezi pentru o mai bună elaborare a politicilor, atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional, care vizează aspecte ale protecţiei consumatorilor, de exemplu Tabloul de bord al pieţelor de consum, care scoate în evidenţă pieţele din Europa nefavorabile consumatorilor;
- Elaborarea de acte legislative menite să amplifice drepturile consumatorilor, de exemplu directiva privind creditul de consum, care asigură faptul că, în întreaga Europă, consumatorii se bucură de un set comun de drepturi de bază, inclusiv de dreptul de a primi informaţii clare şi comparabile înainte de a-şi asuma angajamente de ordin financiar; şi reparaţiile, caz în care s-au desfăşurat ample lucrări pregătitoare, în special privind căile alternative de soluţionare a litigiilor
- măsurilor de asigurare a respectării legislaţiei de profil prin intermediul acţiunilor de control de mare amploare, care sunt coordonate de Comisia Europeană şi efectuate simultan de către autorităţile naţionale responsabile de respectarea drepturilor consumatorilor pentru a verifica dacă drepturile consumatorilor sunt compromise sau refuzate.
|