|
Care sunt cele patru obiective de referință stabilite pentru România?
În cadrul mecanismului de cooperare și de verificare au fost stabilite, pentru România, următoarele obiective de referință:
1. asigurarea unei transparențe și eficiențe sporite a actului de justiție, în special prin consolidarea capacității și a răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii; raportarea și monitorizarea impactului noului Cod de procedură civilă și al noului Cod de procedură penală;
2. înființarea, după cum a fost prevăzut, a unei agenții de integritate cu responsabilități legate de verificarea averilor, a incompatibilităților și a potențialelor conflicte de interese, care să emită hotărâri cu caracter obligatoriu, pe baza cărora să se poată aplica sancțiuni cu caracter disuasiv;
3. pe baza progreselor realizate până în prezent, efectuarea în continuare de investigații profesioniste și imparțiale în legătură cu acuzațiile privind posibilele acte de corupție la nivel înalt;
4. adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire și de luptă împotriva corupției, în special în cadrul administrației locale.
|