Cale de navigare

UE investește 75 de milioane de euro în regiunile de frontieră dintre România și Serbia pentru protecția mediului

07/08/2015

Noul program transfrontalier Interreg-IPA, adoptat în data de 7 august 2015, de Comisia Europeană, vizează protejarea mediului în regiunile de frontieră dintre România și Serbia. Zona vizată de program se află în centrul macroregiunii europene a Dunării. Bazinul Dunării acoperă mai mult de jumătate din frontiera dintre cele două țări.

    UE investește 75 de milioane de euro în regiunile de frontieră dintre România și Serbia pentru protecția mediului

    Programul se va axa pe dezvoltarea unor infrastructuri de transport transfrontalier eficiente și ecologice. În plus, acesta va oferi cetățenilor oportunități de ocupare a forței de muncă, îmbunătățirea asistenței medicale și un acces sporit la învățământul terțiar.

    Comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, a declarat: „Peste 2 milioane de persoane care locuiesc în regiune vor beneficia de aceste proiecte, care vor contribui la atingerea obiectivelor Strategiei europene pentru regiunea Dunării. Programele noastre transfrontaliere prevăd măsuri concrete pentru îmbunătățirea calității vieții în regiunile de frontieră ale Uniunii Europene și în vecinătatea acestora. Aceste programe constituie o ocazie pentru regiuni de a găsi soluții comune la provocări comune.”

    Programul Interreg IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia acoperă 3 regiuni de frontieră în România și 6 regiuni în Serbia. El are o valoare de peste 88 de milioane EUR, cu o contribuție de aproape 75 de milioane EUR din instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA).

    Unele dintre efectele preconizate includ:

    • Accesul sporit la piața muncii.
    • Asistență medicală și servicii sociale îmbunătățite.
    • Instituirea de rețele transfrontaliere de centre de învățământ superior.
    • Consolidarea capacităților instituțiilor locale în vederea protejării resurselor naturale.
    • O mai bună pregătire pentru situații de urgență (de exemplu, legate de minerit și activități industriale, poluarea aerului sau inundații).
    • Integrarea infrastructurilor și serviciilor de transport local în principalele coridoare de transport europene, în special a căilor navigabile conectate la coridorul Dunării.
    • Servicii îmbunătățite de trecere a frontierei pentru navetiști.

    Context:

    Cele 9 regiuni implicate în programul Interreg IPA de cooperare transfrontalieră România - Serbia sunt:

    • în România: regiunile (NUTS III) Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți.
    • în Serbia: districtele Severnobanatski, Srednjebanatski, Južnobanatski, Braničevski, Borski și Podunavski.

    Programul este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România.

    Bugetul total al programului de cooperare este de: 88 124 996 EUR. Contribuția totală din partea UE (IPA - instrumentul de asistență pentru preaderare) este de: 74 906 248 EUR.

    Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) oferă asistență tehnică și financiară pentru a sprijini procesele de reformă în țările în curs de aderare. Fondurile IPA dezvoltă capacitățile țărilor respective. Pentru perioada 2014-2020, Interreg-IPA dispune de un buget de aproximativ 4,84 miliarde EUR care vor fi investite în 12 programe de cooperare transfrontalieră între regiuni și parteneri teritoriali, sociali și economici.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 07/08/2015  |Începutul paginii