|
Pe această bază, Comisia a adoptat astăzi o comunicare privind viitorul TVA. Acesta stabileşte caracteristicile fundamentale care trebuie să stea la baza noului sistem TVA, precum şi acţiunile prioritare necesare pentru a crea un sistem TVA mai simplu, mai eficient şi mai robust în UE.
Proiectul noului sistem TVA este conturat de trei obiective generale:
În primul rând, TVA trebuie să devină mai operaţională pentru întreprinderi. Un sistem TVA mai simplu, mai transparent ar scuti întreprinderile de sarcini administrative considerabile şi ar încuraja mai mult comerţul transfrontalier, care, la rândul său, ar fi benefic pentru creştere economică. Printre măsurile avute în vedere pentru un TVA mai favorabil întreprinderilor se pot enumera: extinderea abordării de tip „ghişeu unic” pentru tranzacţiile transfrontaliere, standardizarea declaraţiilor TVA; accesul clar şi simplu la detaliile privind toate regimurile TVA naţionale prin intermediul unui portal internet central.
În al doilea rând, TVA trebuie să devină mai eficient în sprijinirea eforturilor de consolidare fiscală ale statelor membre şi a creşterii economice durabile. Lărgirea bazelor de impozitare şi limitarea folosirii cotelor reduse ar putea genera noi venituri pentru statele membre fără a mai fi nevoie de majorări ale cotelor standard de TVA. Cota standard de TVA ar putea fi chiar redusă în unele state membre, fără niciun impact asupra veniturilor, dacă ar fi eliminate scutirile şi reducerile. Comunicarea prezintă principiile care ar trebui să orienteze revizuirea scutirilor şi cotele reduse. De asemenea, la revizuirea politicilor fiscale ale statelor membre în contextul semestrului european, Comisia va analiza utilizarea de către acestea a cotelor reduse, precum şi a scutirilor (a se vedea MEMO/11/11).
În al treilea rând, trebuie stopate imensele pierderi de venituri care au loc în prezent ca urmare a TVA nepercepute şi a fraudei în domeniul TVA. Se estimează că nu sunt colectate aproximativ 12% din totalul de TVA care ar trebui colectat (diferenţa dintre încasările teoretice de TVA şi încasările efective de TVA). În 2012, Comisia va propune un sistem de reacţie rapidă, pentru ca statele membre să poată reacţiona mai bine atunci când suspectează existenţa unor mecanisme de fraudă. În plus, Comisia va stabili dacă e necesar să fie consolidate mecanismele de luptă antifraudă actuale, cum ar fi Eurofisc, şi va analiza posibilitatea constituirii unei echipe de audit transfrontaliere pentru a facilita controalele multilaterale.
|