Cale de navigare

Viena: Plácido Domingo și Androulla Vassiliou au acordat Premiul UE pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile Europa Nostra

06/05/2014

Câștigătorii Premiului Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile Europa Nostra, ediția 2014 au fost onorați luni, 5 martie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Viena. Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, și tenorul Plácido Domingo, președintele Europa Nostra, au înmânat premiile celor 27 de câștigători reuniți în capitala Austriei, la Burgtheater. Ei au dezvăluit numele celor șase laureați ai Marelui Premiu, precum și al câștigătorului Premiului publicului, ales prin vot online dintre proiectele câștigătoare ale ediției din acest an. Ceremonia a avut loc în fața unui public format din aproximativ 1.000 de persoane și a fost organizată sub patronajul președintelui federal al Austriei, Heinz Fischer.

    Cei șase laureați ai Marelui Premiu au fost selectați de un juriu independent format din experți, în cadrul a patru categorii:

    Conservare

    • Casele Walser: conservarea arhitecturii tradiționale în Alagna Valsesia, Italia

    • Mănăstirea Dragomirna: restaurarea frescelor din secolul al XVII-lea, Suceava, România

    • Programul de conservare pentru cooperativele vinicole, Catalonia, Spania

    Cercetare

    • Cercetări cu privire la construcția romană cu arce de boltă, Peloponez, Grecia

    Contribuții exemplare

    • Asociația de patrimoniu „Kempens Landscape”, Putte, Belgia

    Educație, formare și sensibilizare

    • Proiectul de sensibilizare „Passage: From a Rusty City to a New Miskolc” (Tranziție: De la un oraș în declin, la un nou Miskolc), Ungaria

    Peste 10.000 de persoane au votat pentru Premiul publicului și au ales dintre cei 27 de laureați prin intermediul unui sondaj online pe pagina de internet Europa Nostra.

    Premiul publicului

    • Mănăstirea Dragomirna: restaurarea frescelor din secolul al XVII-lea, Suceava, România

    La ceremonia de decernare au participat sute de specialiști din domeniul conservării patrimoniului, voluntari și susținători din întreaga Europă. Lor li s-au alăturat reprezentanți ai culturii, mediului de afaceri și mediului politic, precum și ai instituțiilor UE.

    Comisarul Androulla Vassiliou a declarat: „Europa se mândrește cu un patrimoniu cultural de invidiat în întreaga lume, iar aceste proiecte au o valoare inestimabilă. Este important să omagiem talentul extraordinarilor noștri meșteșugari și specialiști, precum și munca de excepție, neobosită a voluntarilor care au grijă de comorile trecutului nostru; grație lor, milioane de persoane se bucură astăzi de aceste valori, care vor putea fi păstrate și transmise generațiilor viitoare. Doresc să adresez cele mai calde felicitări tuturor câștigătorilor și echipelor acestora, laureaților Marelui Premiu și câștigătorului Premiului publicului. Comisia Europeană este onorată să sprijine Premiul UE pentru conservarea patrimoniului cultural și alte proiecte de acest gen prin intermediul noului program Europa creativă."

    Președintele organizației Europa Nostra, Plácido Domingo, a adăugat: „Viena, una dintre cele mai notabile capitale europene ale culturii și unul dintre orașele mele preferate din întreaga lume, cu o moștenire incredibil de bogată - muzică clasică, operă, teatru, arte frumoase și arhitectură -, este locul ideal în care putem aduce un omagiu câștigătorilor premiilor noastre, celebrând astfel patrimoniul nostru unic, material și imaterial. În această seară, la Burgtheater, el însuși un monument emblematic, ne vom lăsa cuceriți de programele muzicale interpretate de ansambluri vieneze de prestigiu - orchestra filarmonică și corul de băieți din Viena - precum și de orchestra Superar, alcătuită din copii talentați. Ei vor fi ambasadorii desăvârșiți ai uimitoarei creativități și diversități a patrimoniului muzical european.”

    Comentariile juriului cu privire la proiectele câștigătoare ale Marelui Premiu

    Categoria 1 — Conservare

    Frescele Mănăstirii Dragomirna datând din secolul al XVII-lea, Suceava, ROMÂNIA (proiect câștigător și al Premiului publicului)

    Juriul a fost impresionat de nivelul înalt de profesionalism de care s-a dat dovadă în procesul complex de restaurare și conservare a acestei imense opere de artă, care acoperă aproximativ 900 de metri pătrați de suprafață murală. Lucrările s-au desfășurat in situ, într-o perioadă de timp remarcabil de scurtă. Din echipa de conservare au făcut parte 50 de profesioniști și studenți din diferite țări, sub conducerea unui expert român. Restauratorii au urmărit și respectat tehnicile originale, folosind materiale naturale, tradiționale și reversibile, iar patina originală și starea de spirit transmisă de aceste fresce unice din secolul al XVII-lea au fost conservate.

    Casele Walser: conservarea arhitecturii tradiționale în Alagna Valsesia, ITALIA

    Patru case, care datează din perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XVI-lea și jumătatea secolului al XIX-lea, au fost restaurate și li s-a redat înfățișarea și funcționalitatea originale, redobândindu-și astfel locul în comunitatea locală. Juriul a fost foarte impresionat de calitatea documentației detaliate referitoare la aceste construcții agricole, rare și în același timp superbe. Restaurarea acestor case construite din lemn și piatră uscată a fost realizată în condiții excelente, utilizându-se tehnici meșteșugărești tradiționale. Datorită introducerii unor servicii pentru vizitatori, acest ansamblu inedit de clădiri poate fi folosit și în scopuri educaționale, contribuind astfel la perpetuarea tradiției construcției etnice.

    Programul pentru cooperativele vinicole, Catalonia, SPANIA

    Aceste structuri au fost construite pe vremea când micii viticultori au format cooperative la începutul secolului XX. Cele opt crame, numite inițial „catedrale ale vinului”, ilustrează în mod remarcabil modernismul catalan. Juriul a admirat acest proiect important, considerându-l un exemplu de conservare a „patrimoniului muncitoresc”. Aceste construcții de excepție sunt încă utilizate pentru destinația lor inițială. Proiectul este, în același timp, un exemplu impresionant de bune practici în domeniul parteneriatului public-privat, ilustrând cooperarea dintre autoritățile catalane și Fundația Caixa.

    Categoria 2 — Cercetare

    Construcția romană cu arce de boltă, Peloponez, GRECIA

    Timp de zece ani, arhitectul italian Paolo Vitti, specialist în domeniul conservării, s-a dedicat unui studiu minuțios și fructuos al metodelor de construcție utilizate în Peloponez din 100 î.H. până în 300 d.H.. Până în prezent, cercetarea a avut la bază ideea transferului tehnicilor de construcție romane în diverse zone ale imperiului, precum Peloponez. Studiul realizat de arhitectul italian arată însă că practicile locale de construcție nu numai că s-au dezvoltat independent de obiceiurile romane, ci, în plus, au influențat răspândirea bolții din cărămidă și în alte regiuni.

    Categoria 3 — Contribuții exemplare

    Asociația peisagistică Kempens, Putte, BELGIA

    Asociația peisagistică Kempens, creată în 1997, gestionează aproximativ 800 de hectare de terenuri valoroase din punct de vedere istoric în provincia Anvers. Asociația aplică un demers unic în domeniul conservării și gestionării unei game vaste de situri ale patrimoniului natural și arhitectural, situate în cea mai mare parte în cele 70 de comune din Anvers. Este vorba despre un program cu multiple exigențe, gestionat în mod inspirat de o echipă tânără, care beneficiază de sprijin considerabil și constituie un model din ce în ce mai influent. Juriul nu ar fi putut găsi un exemplu mai convingător de punere în aplicare a Convenției europene a peisajului, la finalul primului său deceniu de existență.

    Categoria 4 — Educație, formare și sensibilizare

    Tranziție: De la un oraș în declin la un nou Miskolc, UNGARIA

    Miskolc este un oraș mare din nordul Ungariei, care se mândrește cu o remarcabilă istorie medievală. În perioada 1930-1980, orașul s-a bucurat de o deosebită prosperitate, datorită dezvoltării industriei grele. După această perioadă, însă, a cunoscut o decădere semnificativă. Proiectul „Tranziție” se concentrează pe conservarea patrimoniului cultural și industrial din Miskolc și pe sensibilizarea publicului în această privință. Juriul a fost pe deplin convins de înalta valoare socială a acestui proiect. Efectele devastatoare ale recentei tranziții economice și sociale, care s-au tradus prin depopulare, recesiune și pierderea vitalității, sunt contracarate de vigoarea și spiritul întreprinzător de care a dat dovadă echipa energică responsabilă de proiect.

    Context

    Cei 27 de câștigători ai Premiului Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile Europa Nostra 2014 au fost selectați din 160 de proiecte nominalizate provenind din 30 de țări. Juriile de specialitate alcătuite din experți independenți evaluează proiectele nominalizate și selectează câștigătorii în cadrul a patru categorii: conservare, cercetare, contribuții exemplare și educație, formare și sensibilizare. Cei 27 de câștigători primesc o plachetă sau un trofeu. Fiecare dintre cei șase câștigători ai marelui premiu primește, în plus, câte 10 000 EUR.

    Ceremonia de decernare a premiilor se înscrie în cadrul Congresului patrimoniului european organizat anual de Europa Nostra, în perioada 2-6 mai. Congresul este susținut de Comisia Europeană, de Reprezentanța Comisiei Europene în Austria, de Ministerul Federal Austriac pentru Artă și cultură, de Erste Stiftung, Stiftung Fürst Liechtenstein, Dorotheum, Bertelsmann și de postul public de televiziune ORF în calitate de partener media.

    Comisia Europeană și Europa Nostra au lansat Premiul UE pentru conservarea patrimoniului cultural/Premiile Europa Nostra în anul 2002. Premiile promovează excelența, inspiră prin „puterea exemplului” și stimulează schimbul de bune practici în domeniul patrimoniului. În același timp, scopul lor este să scoată în evidență frumusețea și valoarea socioeconomică a patrimoniului cultural al Europei. În ultimii 12 ani, Comisia Europeană și Europa Nostra au premiat aproximativ 400 de realizări remarcabile în domeniul conservării patrimoniului.

    Premiile au fost sprijinite prin intermediul Programului UE „Cultura”, care a investit aproape 40 de milioane EUR pentru finanțarea proiectelor de conservare a patrimoniului în perioada 2007 - 2013. Există și alte programe ale UE care oferă finanțare pentru cultură și patrimoniu, în special Fondul european de dezvoltare regională, care, în aceeași perioadă, a alocat 6 miliarde EUR pentru conservarea patrimoniului cultural, dezvoltarea infrastructurilor culturale și sprijinirea serviciilor culturale, precum și pentru formarea profesională și educația în domeniul artelor și al patrimoniului. Programele UE pentru cercetare și dezvoltare tehnologică au furnizat, la rândul lor, în ultimii 15 ani, 150 de milioane EUR pentru proiecte de conservare a patrimoniului.

    Noul program Europa creativă, cu un buget de aproape 1,5 miliarde EUR pentru următorii șapte ani (cu 9% mai mare decât în anii precedenți) va continua să sprijine acest Premiu și proiectele de cooperare transnațională în domeniul patrimoniului.

    Pe lângă valoarea sa intrinsecă, patrimoniul cultural aduce și o contribuție semnificativă la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică. De asemenea, patrimoniul cultural este o resursă-cheie pentru dezvoltarea durabilă și coeziunea socială. Se estimează că investițiile în conservarea patrimoniului cultural realizate de organismele publice și private se ridică la 5 miliarde EUR pe an. Cifrele publicate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată că 40% din turismul mondial are o dimensiune culturală.

    Europa Nostra - Vocea patrimoniului cultural din Europa - este o mișcare cetățenească din ce în ce mai importantă, care promovează păstrarea patrimoniului cultural și natural european. Cu vasta sa rețea paneuropeană de membri (organizații și persoane fizice), asociați și parteneri, Europa Nostra reprezintă un lobby foarte puternic pentru patrimoniul cultural. De asemenea, ea organizează campanii de salvare a monumentelor, a siturilor și a peisajelor valoroase aflate în pericol. În 2013, Europa Nostra și-a celebrat cea de-a 50-a aniversare.

    Persoane de contact:

    Dennis Abbott (+32 2 295 92 58)

    Dina Avraam (+32 2 295 96 67)

    Elena Bianchi (+31 70 302 40 58), Twitter: @europanostra

    Joana Pinheiro (+31 70 302 40 55)

    Pentru public: Europe Direct prin telefon 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e­mail

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 06/05/2014  |Începutul paginii