Cale de navigare

Centrele de Documentare Europeană

12.07.2011

Editura Universităţii Româno-Americane publică volumul "Mari economişti europeni"

Editura Universităţii Româno-Americane publică o lucrare de referinţă, prin conţinutul documentar şi, în acelaşi timp, o lucrare eveniment, prin cadrul apariţiei: volumul "Mari economişti europeni" (ISBN 978-606-92399-6-4), coordonator, Alexandru Butiseacă, realizare a Centrului de Studii şi Documentare Europeană (CDE) al Universităţii Româno-Americane.

Detali>>>>

20.05.2010

A patra sesiune a Colocviilor SOREC -   Deschideri Economice cu tema “Liberalism - Etatism

Universitatea Romano-Americană şi Societatea Română de Economie (SOREC) au organizat în data de 20 mai 2010, în Sala Senatului din cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, cea de-a patra sesiune a Colocviilor SOREC -   Deschideri Economice cu tema “Liberalism - Etatism”.

Detalii>>>

25.05.2010

"Rolul Parlamentului European în contextul Tratatului de la Lisabona" - dezbatere

Centrul de Studii şi Documentare Europeană - RAU a organizat în 25 mai 2010, la Sala Senatului din cadrul Universităţii Româno-Americane, dezbaterea cu tema Rolul Parlamentului European în contextul Tratatului de la Lisabona.

Detalii >>>

30.03.2010

"Agenda 2020" a Uniunii Europene - dezbatere

Centrul de Studii şi Documentare Europeană din cadrul Universităţii Romano-Americane  a organizat in data de 30 martie 2010 o dezbatere pe tema "Agendei 2020" a Uniunii Europene.

Detalii>>>

25.02.2010

"Dezvoltarea Durabilă - soluţia postcriză"

Centrul de Studii si Documentare Europeana a organizat în data de 25 februarie 2010 dezbaterea intitulată "Dezvoltarea Durabilă - soluţia postcriză".

Detalii >>>

10.12.2009

Conferinţa reţelelor de informare europeană, Cluj-Napoca, decembrie 2009

În data de 10 decembrie 2009, Cluj-Napoca a găzduit o nouă conferinţă organizată de către Reprezentanţa Comisiei Europene şi reţelele de informare Europe Direct. Evenimentul a fost deschis cu dezbaterea “UE 2020 – România 2020”, in cadrul căreia s-au exprimat opinii privind implicaţiile Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, precum şi priorităţile României pe termen lung. Conferinţa a continuat cu alte 3 sesiuni de dezbateri desfăşurate în paralel: Priorităţi de comunicare şi valori din perspectiva Uniunii Europene şi a României, Schimbarea climei şi biodiversitate, Programul Uniunii Europene de relansare economică.

Detalii >>>

Conferinţa naţională a reţelelor de comunicare – Predeal, 6-7 octombrie 2008

În perioada 6 – 7 octombrie 2008 s-a desfăşurat la Predeal Conferinţa Naţională a reţelelor de comunicare coordonate de Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Membrii celor 3 reţele de comunicare şi invitaţii acestora au dezbătut agenda europeană şi rolul României în construcţia europeană, politica de securitate energetică a Uniunii Europene şi realitatea socială în statele membre ale Uniunii. 

Informaţii suplimentare şi documente utile privind CDE

1. Comunicat de presă pdf - 180 KB [180 KB]

2. Carta EDC pdf - 25 KB [25 KB]

3. Scrisoare de invitaţie pdf - 138 KB [138 KB]

4. Formular de aplicaţie msw8 - 89 KB [89 KB]

Contacte utile
Ultima actualizare: 20/05/2013  |Începutul paginii