Comisia Europeană a lansat recent un concurs pentru tinerii graficieni în
vederea creării afişului său pentru Ziua Europei 2010. Un grup de experţi
europeni în domeniul graficii şi comunicării au ales zece finalişti din peste 1
700 de participanţi. Cele zece propuneri alese sunt acum deschise votului
public pe site-ul internet al concursului.
"Acest concurs a oferit Comisiei marea ocazie de a atrage atenţia şi de
a arăta modul în care Europa este percepută de tineri", a declarat Margot
Wallström, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil de comunicare.
Posterul câştigător va deveni posterul oficial pentru Ziua Europei la 9 mai
2010 şi după această dată şi va fi distribuit în toate cele 27 de state ale
UE.Atât câştigătorul concursului, cât şi locurile 2 şi 3, vor beneficia de o
excursie la Bruxelles, cu toate cheltuielile incluse, pentru a participa la
ceremonia de decernare din mai 2010 şi vor primi un premiu în bani în valoare
de 2 000 EUR şi, respectiv, 1 000 EUR. Deoarece contribuţiile celor
zece finalişti reflectă tema aleasă pentru concursul de postere Ziua Europei
2010, şi anume ‛I♥Europe’,
acestea pot fi folosite atât în expoziţii organizate de Comisia Europeană sau
de reprezentanţii UE din statele membre, cât şi ca material promoţional.
Voturile pot fi exprimate pe site-ul internet al competiţiei până la 31
ianuarie 2010: http://www.designeurope2010.eu/
Pentru a primi actualizări periodice privind situaţia voturilor, puteţi să
vă înscrieţi la grupul Facebook: http://www.facebook.com/group.php?gid=131496902480
|