|
Lucrările recompensate cu premiul întâi pe plan naţional vor concura într-o
a doua etapă, la nivel european. Cele trei echipe laureate din fiecare
categorie de vârstă vor fi invitate la Bruxelles, între 8 şi 10 mai 2010,
pentru a petrece un weekend de neuitat şi a vizita instituţiile europene,
precum şi pentru a participa la o ceremonie europeană de decernare a
premiilor.
Acest concurs se află la cea de a patra ediţie. Prima ediţie, care s-a
desfăşurat în 2006, s-a axat pe afirmarea drepturilor copilului în general, iar
cea de a doua, în 2007, a fost organizată pe tema luptei împotriva
discriminărilor. În 2008, cea de a treia ediţie atrăgea atenţia asupra
dreptului copilului la protecţie. Participarea a înregistrat o continuă
creştere de-a lungul anilor: în 2008 au acceptat provocarea peste 8 000 de
echipe, ceea ce reprezintă peste 40 000 de participanţi din
întreaga UE.
Cele mai reuşite lucrări vor fi publicate pe site-urile internet ale
reprezentanţelor Comisiei în statele membre, precum şi pe portalul Europa. De
asemenea, vor fi putea fi utilizate în cadrul viitoarelor campanii
europene.
|