Cale de navigare

Consultări publice încă deschise

23/10/2013 15:00:00

Comisia Europeană a lansat recent noi consultări publice pe diverse teme de actualitate. Acestea vizează, printre altele, agricultura și dezvoltarea rurală, revizuirea legislației privind TVA-ul aplicat organismelor publice sau protecția consumatorilor. 

    Consultări publice încă deschise

    Cea mai recentă consultare, introdusă joi, 17 octombrie, are ca scop strangerea de opinii cu privire la revizuirea normelor actuale de funcționare a Regulamentului de Exceptare pentru sectorul agricol, forestier și zonele rurale (ABER) . Noutățile vizează extinderea sferei de aplicare pentru reducerea sarcinilor administrative, simplificarea și clarificarea normelor combinate cu măsuri de protecție, o mai bună aliniere la viitoarea politică de dezvoltare rurală, dar și alinierea cu normele orizontale (GBER).

    Consultarea este deschisă până pe 19 noiembrie 2013.

    O altă consultare, ce se referă tot la sectorul agricol, urmărește revizuirea mecanismelor actuale POSEI cu privire la capacitatea acestora de a atinge obiectivele stabilite în lumina reformei Politicii Agricole Comune (PAC), având în vedere consolidarea competitivității și capacitatății de adaptare în regiunile ultraperiferice (RUP) și îmbunătățirea gestionării resurselor naturale și promovarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate.

    Consultarea este deschisă până pe 12 noiembrie 2013.

    Comisia Europeană a lansat, de asemenea, o consultare pentru revizuirea legislației existente privind TVA-ul aplicat organismelor publice și scutirile fiscale în interes public, pentru a oferi tuturor părților interesate o ocazie în plus de a-și exprima punctul de vedere cu privire la acest subiect. În vederea adoptării unei posibile inițiative legislative în domeniu, Comisia Europeană a lansat două studii economice și a organizat, în ianuarie 2013, discuții cu statele membre în cadrul Grupului privind viitorul TVA, dar și cu experți TVA .  În plus, a fost organizată o conferință pe această temă în Italia, în aprilie 2013, pentru părțile interesate.

    Consultarea este deschisă până pe 14 februarie 2014.

    O altă consultare lansată recent de Comisia Europeană vizează opiniile părților interesate cu privire la cele mai bune opțiuni pentru a îmbunătăți funcționarea și eficiența Regulamentului privind Cooperarea pentru Protecția Consumatorilor (CPC), în scopul aplicării intereselor economice ale consumatorilor din UE.

    Consultarea este deschisă până pe 31 ianuarie 2014.

    Pentru mai multe detalii despre consultările publice deschise și despre modalitatea de participare vă invităm să vizitați pagina de internet dedicată.

    Ultima actualizare: 27/02/2014  |Începutul paginii