Cale de navigare


Despre noi
Reprezentanţa în România
Perspective europene
Articole şi dialoguri
EuropeDirect
Biroul de Informare al Parlamentului European în România
Reprezentanța Comisiei Europene în România invită elevii la concursul de desene “Europa mea”
E-mail this pageTrimite pagina prin e-mailImprimaImprima

18/02/2013 10:00:00

Reprezentanța Comisiei Europene în România invită elevii din școlile din România să participe la cea de-a patra ediție a concursului de desene a cărui tematică este Ziua Europei. Concursul are două grupe de vârstă: 6 – 10 ani (ciclul primar) și 11 – 15 ani (ciclul gimnazial). Competiția este deschisă contribuțiilor individuale, iar perioada de înscriere și trimitere a desenelor este între 15 martie – 15 iunie 2013.

    Concursul face parte dintr-o serie de acțiuni desfășurate în cadrul “Anului european al cetățenilor ”. Lucrările calificate în finală precum și cele câștigătoare vor lua parte la o licitație al cărei scop este colectarea de fonduri menite să sprijine eforturile grupurilor dezavantajate.

    Concursul își propune să întărească și să susțină educația pentru cetățenie europeană. Participanții vor avea ocazia să demonstreze originalitate și măiestrie în a ilustra, prin forme și culori, mediul lor de viață, ca parte a contextului european fundamentat pe valori culturale comune: libertate, democrație, stat de drept, respect pentru drepturile omului.

    De asemenea, participarea la concurs poate contribui la îmbunătățirea experienței perceptuale, prin poziționarea compoziției artistice într-un context mai larg, european și prin o mai bună înțelegere a raportului dintre individ, familie și comunitate.

    Anul european al cetățenilor este un an dedicat cetățenilor și drepturilor lor. Acesta coincide cu un moment foarte important al procesului de integrare europeană, marcând 20 de ani de la introducerea cetățeniei europene prin Tratatul de la Maastricht din 1993 și precede anul 2014 în care se vor desfășura alegeri pentru Parlamentul European. Datorită cetățeniei UE toți locuitorii celor 27 de state membre beneficiază de un set de drepturi suplimentare - printre care dreptul de a vota și candida la alegeri locale și europene în țara din UE în care locuiesc, dreptul la protecție consulară în străinătate, dreptul de a adresa petiții Parlamentului European etc..

    Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România reprezintă Comisia Europeană în România şi asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României. Viziunea Reprezentanţei este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană. Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.

    Persoana de contact este Laura Radu, iar pentru întrebări legate de concurs, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail Laura-Acsah.RADU@ec.europa.eu sau la numărul de telefon  021 203 54 78.

    Pagini Utile

    • Formular de înscriere:

      Pentru înscrierea în concurs vă rugăm să completați formularul acesta .

       

    • Regulament:

      Regulamentul concursului de desene "Europa mea" poate fi consultat aici .

    Contacte utile
    Portalul Uniunii Europene
    Anul European al Cetățenilor - 2013
    Capitala verde europeană
    Actiunea europeana in materie de droguri
    Concursul jurnalistic UE – Împreună împotriva discriminării!
    Agenda socială reînnoită
    Energie pentru o lume în schimbare
    O singură piaţă europeană pentru toţi
    Urmează să părăsiţi site-ul Europa şi să accesaţi un site extern. Este posibil ca acesta din urmă să aibă o politică de confidenţialitate diferită faţă de cea a portalului Euro
    Your Europe
    Biroul de Informare al Parlamentului European în România
    EuropeDirect
    SOLVIT
    Serviciul de orientare pentru cetăţeni
    Descopera Europa
    Perspective Europene
    Protecţia datelor personale
    Ultima actualizare: 27/02/2013  |Începutul paginii