Cale de navigare

Sprijin pentru acțiunile de informare privind politica agricolă comună

08/08/2012

Comisia Europeană a lansat apelul pentru propuneri de susținere a acțiunilor de informare privind PAC (Politica Agricolă Comună). Apelul este lansat odată pe an, doar pentru persoanele juridice cu sediul legal de cel puțin doi în Uniunea Europeană.

    Obiectivele măsurii sunt:

    a. explicarea, contribuții privind implementarea și dezvoltarea politicii;

    b. promovarea modelului european de agricultură și facilitarea înțelegerii lui de către public;

    c. informare fermierilor și a părților interesate active în mediul rural;

    d. creșterea nivelului de conștientizarecu privire la problemele și obiectivele PAC.

    Tema prioritară pentru prezenta cerere de propuneri va fi PAC, în general, și propunerile de reformă a politicii, în special.

    În cadrul acestei priorități, proiectele propuse ar trebui să aibă ca obiective:

    — să se asigure că populația înțelege mai bine PAC, în special în contextul propunerilor de reformă;

    — să arate rolul PAC în realizarea unei creșteri inteligente, sustenabile și favorabile incluziunii, conform Strategiei Europa 2020;

    — să asigure o mai bună înțelegere a contribuției politicii agricole comune la garantarea unei producții alimentare sănătoase și de calitate pentru cetățenii europeni, la conservarea mediului și la dezvoltarea zonelor rurale din Uniunea Europeană;

    — să încurajeze interesul publicului pentru rolul agricultorilor, al agriculturii și al dezvoltării rurale în societatea noastră prin promovarea rolurilor multiple ale agriculturii și prin evidențierea contribuției PAC la sprijinirea agricultorilor, a agriculturii și a dezvoltării rurale în cadrul Uniunii Europene.

    Totalul bugetului alocat pentru acest apel este de 3.000.000 euro, cu pragurile de finanțare între 100.000 și 300.000 euro de proiect. Rata de co-finanțare este de până la 50%, iar pentru campanii de interes excepțional se poate co-finanța până la 70%.

    Perioada de execuție a proiectelor trebuie să fie între 1 martie 2013-28 februarie 2014. Termenul limită de primire al cererilor este 31 octombrie 2012.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 22/10/2012  |Începutul paginii