Cale de navigare

Comisarul european Neven Mimica vizitează România

04/06/2014 14:00:00

Comisarul european pentru protecția consumatorilor Neven Mimica va efectua o vizită oficială în România, la București, în perioada 5 – 6 iunie 2014.

Înaltul oficial european se va întâlni cu prim-ministrul României, Victor Ponta, cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea și cu ministrul economiei, Constantin Niță. De asemenea, comisarul Mimica se va întâlni și cu președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Marius Alexandru Dunca. În cadrul întâlnirilor vor fi discutate implementarea politicilor din domeniul protecției consumatorilor, respectarea și aplicarea legislației relevante, precum și creșterea capacității administrative și împuternicirea consumatorilor.

    Comisarul european Neven Mimica vizitează România

    Totodată, comisarul Mimica va participa la un eveniment pe tema drepturilor pasagerilor aerieni organizat de Centrul european al consumatorilor la aeroportul internațional "Henri Coandă" și se va întâlni cu elevii colegiului național "Ecaterina Teodoroiu" din Târgu-Jiu, câștigători ai premiului II la competiția interșcolară European Consumer Classroom.

     

    Vineri, 6 iunie, cu începere de la orele 10:00, comisarul Mimica va susține o conferință de presă la sediul Reprezentanței Comisiei Europene. Subiectele conferinței de presă vor fi: intrarea în vigoare a directivei privind drepturile consumatorilor și publicarea celui mai recent sondaj Eurobarometru în domeniu efectuat în România.

    Persoană de contact:

    Mihai Roşioru, ofiţer de presă, Reprezentanţa Comisiei Europene în România
    tel.: (+40) 21 203 54 86, e-mail: mihai.rosioru@ec.europa.eu.

    Agenda vizitei comisarului european Neven Mimica

    – București, 5 - 6 iunie 2014 –

     

     

     

    Ultima actualizare: 11/06/2014  |Începutul paginii