Cale de navigare

ECC-Net - Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor

01/02/2014 00:00:00

Dacă întâmpinaţi dificultăţi legate de o achiziţie pe care aţi făcut-o în alt stat european, puteţi contacta Centrul European al Consumatorilor din România, parte a Reţelei Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net). Reţeaua a fost creată de către Comisia Europeană, împreună cu statele membre, pentru a oferi consumatorilor posibilitatea să fie mai bine informaţi cu privire la drepturile pe care le au în cazul tranzacţiilor transfrontaliere şi să li se faciliteze soluţionarea problemelor întâmpinate în efectuarea acestora.

    ECC România s-a alăturat Reţelei Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) în 2008, având drept atribuţii principale:

    - să informeze consumatorii cu privire la oportunităţile oferite de Piaţa internă, comunicându-le acestora care sunt regulile europene şi naţionale legate de călătoriile cu avionul, serviciile turistice, roaming, practici comerciale incorecte, licitaţii online, creditul pentru consum, comerţul electronic, vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora etc.;

    - să ofere consultanţă şi sprijin oricărui consumator care are o problemă. În acest scop, ECC România lucrează cu celelalte centre din ECC-Net.

     

    ECC România sprijină consumatorii care au probleme să ajungă la o înţelegere cu operatorii economici prin mijloacele de soluţionare alternativă a disputelor (ADR). Mijloacele ADR sunt mecanisme de soluţionare a litigiilor în afara instanţelor judecătoreşti.

     

    ECC România cooperează cu celelate reţele constituite la nivelul UE care oferă informaţii esenţiale asupra Uniunii Europene, legislaţiilor naţionale şi a practicii judiciare:

    Reţeaua Judiciară Europeană (EJN - European Judicial Network), care urmăreşte îmbunătăţirea implementării legislaţiei civile şi comerciale;

    - SOLVIT, care se ocupă de problemele care apar ca urmare a aplicării greşite a regulilor privind Piaţa Internă;

    - FIN-NET, reţea extrajudiciară pentru serviciile financiare.

     

    Centrul European al Consumatorilor din România

    Director: Răzvan Resmeriţă

    Bd. Nicolae Balcescu, nr. 32-34, etaj 4, cam. 16, Bucureşti 010055

    tel./fax: +4021.315.7149

    e-mail: office@eccromania.ro

    http://www.eccromania.ro

     

    Datele de contact ale tuturor centrelor membre ECC-Net sunt disponibile aici .

    Ultima actualizare: 05/02/2014  |Începutul paginii