Cale de navigare

Locuri de muncă în UE

Cetăţenii din orice stat membru al Uniunii Europene pot lucra în oricare alt stat membru dacă au un contract de muncă. În acest sens, ei respectă aceeaşi legislaţie şi beneficiază de aceleaşi avantaje ca şi cetăţenii ţării unde muncesc.

Un tratament egal se aplică în ce priveşte condiţiile care reglementează angajarea şi munca, remunerarea, demiterea, reintegrarea ocupaţională sau reangajarea după o perioadă de şomaj.

Accesul la un loc de muncă poate depinde de deţinerea anumitor calificări, diplome, experienţă profesională sau de cunoaşterea unei limbi.

În acest sens, vă stă la dispoziţie în primul rând site-ul EURES al cărui scop este de a oferi informaţii, recomandări şi servicii de recrutare/plasare în beneficiul lucrătorilor şi angajatorilor, precum şi al oricărui cetăţean care doreşte să beneficieze de principiul liberei circulaţii a persoanelor.

De asemenea, în vederea facilitării obținerii unui loc de muncă de către tineri în țările din Uniunea Europeană, a fost creat programul "Primul tău loc de muncă EURES". Parte a inițiativelor Tineretul în mișcare și Oportunități pentru tineret, programul are ca obiectiv pentru perioada 2012-2014 oferirea de sprijin pentru circa 5000 de tineri în găsirea un loc de muncă într-o țară din Uniunea Europeană.

Pentru mai multe informații legate de program și criteriile de eligibilitate, vă invităm să vizitați pagina de internet dedicată.

 

EURES: locuri de muncă în UE

Contacte utile
Ultima actualizare: 14/07/2014  |Începutul paginii