Cale de navigare

Rolul UE în procesul de pace din Orientul Mijlociu

02/03/2010 00:00:00

Reprezentanţa Comisiei Europene  în România a organizat în data de 2 martie o masă rotundă intitulată "Rolul UE în procesul de pace din Orientul Mijlciu", din cadrul seriei "Perspective Europene".

    Începând din anul 2009, Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează lunar colocvii în seria „Perspective europene”, având drept scop comunicarea şi stimularea de dezbateri cu privire la priorităţile UE, în strânsă legatură cu agenda publică naţională din România. În acest cadru de dezbateri sunt invitaţi să işi exprime opiniile şi să devină participanţi activi, membri ai Parlamentului European, diplomaţi, oameni politici, funcţionari publici, reprezentanţi ai societăţii civile, parteneri sociali, reprezentanţi ai mass-media, ai mediului academic, lideri de opinie, etc.

    La evenimentul din 2 martie a fost prezent ca invitat de onoare Ambasadorul Marc Otte, Reprezentant Special al UE pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu. Discuţia a fost urmată de o sesiune de dezbateri, întrebări şi răspunsuri.

    Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Casei Uniunii Europene (Str. Vasile Lascar nr.31). Pentru detalii suplimentare privind evenimentul vă puteţi adresa Teodorei Vizireanu, secretara Departamentului Politic, Reprezentanţa Comisiei Europene, la e-mail teodora.vizireanu@ec.europa.eu sau tel. 021 203 54 61

    Galerie video

    Pagini Utile

    • Galerie foto

      Fotografii surprinse in timpul evenimentului pot fi accesate aici.

    Ultima actualizare: 25/08/2011  |Începutul paginii