Cale de navigare

 > Despre
Icon of Google plus and Facebook Icon Facebook Icon Google+
Picture of Researchers' Night

Savanţi nebuni se adună la asfinţit şi uneltesc pentru preluarea puterii mondiale?

În mod cert, nu asta îşi propune Noaptea Cercetătorilor. De fapt, propunem evenimente pentru familii dedicate popularizării ştiinţei şi învăţării distractive. Obiectivul Nopţii Cercetătorilor este să arate ce fac cercetătorii de fapt pentru societate, în moduri interactive şi captivante. Printre activităţile propuse se numără: experimente, spectacole ştiinţifice, activităţi educative pentru copii, vizite ghidate în laboratoare de cercetare, concursuri şi multe altele. Noaptea Cercetătorilor cucereşte întreaga Europă în fiecare an, în cea de a patra vineri din luna septembrie. În 2012, aceste evenimente de popularizare a ştiinţei au loc vineri, 28 septembrie în aproximativ 300 de oraşe din 32 de ţări europene

(Găsiţi un eveniment local în regiunea dvs). Evenimentele sunt susţinute de către Comisia Europeană prin iniţiativa Acţiunile Marie Curie, Acţiunile Marie Curie, un program UE pentru stimularea carierelor europene în cercetare. Apelurile de proiecte pentru (co)finanţare din partea Uniunii Europene sunt gestionate de Agenţia Executivă pentru Cercetare (REA).

De ce ar trebui să mă intereseze?

Picture of Researchers' Night Considerate adesea evenimente pentru familii, Nopţile Cercetătorilor atrag, de fapt, persoane de toate vârstele, însoţite de familii, colegi de şcoală, prieteni sau singure, şi se adresează celor care sunt curioşi să afle cum funcţionează lucrurile şi ce impact are ştiinţa în viaţa lor. Multe dintre aceste evenimente de popularizare a ştiinţei vă permit o incursiune în culise, de exemplu, vizite în laboratoare, care sunt, de obicei, închise pentru public. S-ar putea să vă descoperiţi o pasiune pentru ştiinţă şi, în plus, aveţi ocazia de a participa la un megaeveniment de talie europeană.

Am ratat deja Noaptea Cercetătorilor?

Picture of Researchers' NightEvenimentele din seria Noaptea Cercetătorilor sunt organizate în fiecare septembrie din anul 2005. În 2011, au atras aproape 800.000 de vizitatori, unele dintre ele fiind distinse cu premii naţionale.(Găsiţi un eveniment anterior din perioada 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011.

Vreţi să organizaţi un astfel de eveniment în viitor?

Picture of Researchers' Night Organizatorii de evenimente din seria Noaptea Cercetătorilor sunt selectaţi în baza unor apeluri competitive de propuneri, în urma cărora sunt selectate numai cele mai bune propuneri pentru finanţare UE. Apelul pentru organizarea evenimentelor din 2013 va fi publicat în data de 2 octombrie 2012, cu termenul limită în 08 ianuarie 2013. Dacă credeţi că puteţi organiza cu succes evenimente de popularizare a ştiinţei la scară naţională sau regională şi aveţi sediul într-un stat membru (sau asociat) al UE, consultaţi detaliile suplimentare privind regulamentul de depunere a propunerilor.

Aveţi comentarii pentru această pagină sau evenimente?

Picture of Researchers' NightTrimiteţi-le pe adresa REA-COMMUNICATION@ec.europa.eu