Modernizări semnificative ale drumului care face legătura dintre Zalău și Răstoci, din nord-vestul României

Cofinanțarea asigurată de Uniunea Europeană a contribuit la reabilitarea unui tronson al drumului național DN1H din județul Sălaj, aflat în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest a țării. Tronsonul se întinde pe 53 377 km, între orașul Zalău și satul Răstoci.

Alte instrumente

 

În cadrul proiectului a fost consolidată îmbrăcămintea rutieră, astfel încât să suporte sarcini pe osie de 11,5 tone. Acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, în special în afara zonelor construite și în locurile în care nu este necesară relocarea costisitoare a infrastructurii de utilități publice, carosabilul și unele zone ale întregii platforme de drum au fost lărgite.

De asemenea, lucrările de renovare au cuprins reabilitarea a 12 poduri, 10 parcări și două parcări pentru staționare pe termen lung, 143 de podețe tubulare, 14 intersecții rutiere și șapte treceri la nivel cu calea ferată.

Călătorii mai sigure și mai rapide

Investițiile pentru lucrările de reabilitare s-au ridicat la aproximativ 51,6 milioane EUR, finanțarea din partea UE depășind 29,3 milioane EUR. Un obiectiv principal al proiectului a fost acela de a susține dezvoltarea unui sistem național durabil de transporturi rutiere atât pentru locuitorii, cât și pentru firmele din România.

Din tronsonul de 53,377 km cuprins în proiect, 18,68 km reprezintă un carosabil modernizat cu o lățime de șase metri, la care se adaugă schimbarea îmbrăcăminții rutiere pe încă 15,01 km de carosabil cu lățimea de șase metri. În plus, carosabilul a fost lărgit de la șase la șapte metri pe o lungime de 16,94 km și la peste șapte metri pe o lungime de 2,74 km.

Tronsonul reabilitat al DN1H este sub administrația publică directă a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR SA). Se așteaptă ca îmbunătățirile să reducă rata accidentelor dintre Zalău și Răstoci cu 10 %, să scadă cu 11,3 % costurile de exploatare pentru vehiculele care circulă pe acest tronson și să reducă durata călătoriei între Zalău și Răstoci cu aproximativ 4 minute.

Accesibilitate sporită pentru o varietate amplă de beneficiari

Principalii beneficiari ai îmbunătățirilor aduse de proiect sunt utilizatorii locali și internaționali ai rețelei de transport, cei 249 200 de locuitori ai județului Sălaj, precum și comunitățile locale și serviciile publice. Oamenii și firmele din întreaga zonă vizată de proiect vor beneficia, de asemenea, de o accesibilitate sporită.

Zalău este reședința județului Sălaj și cel mai mare oraș al acestuia, având aproximativ 56 000 de locuitori. Orașul se află pe râul cu același nume, în zona de întâlnire a Munților Apuseni cu Carpații Orientali. Printre reperele orașului se numără teatrul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, clădirea primăriei, muzeul de istorie și artă, monumentul dedicat nobilului Miklós Wesselényi din secolul al XIX-lea și lăcașurile de cult. Răstoci este un sat cu aproximativ 150 de locuitori, situat în comuna Ileanda, unde trăiesc circa 2 500 de oameni.

Totalul investițiilor și al finanțării din partea UE

Totalul investițiilor pentru proiectul „Reabilitarea DN1H Zalău-Răstoci” este de 51 648 908 EUR, contribuția UE prin fondul european de dezvoltare regională fiind de 29 329 165 EUR în cadrul programului operațional „Transport” pentru perioada de programare 2007-2013.

Data proiectului

24/03/2017