Lucrări de reabilitare pe drumurile naționale DN15 și DN15A din România

Finanțarea din partea UE a făcut posibilă desfășurarea unor lucrări de reabilitare și modernizare pe două tronsoane de drum național din județele Mureș și Bistrița-Năsăud, din centrul, respectiv nordul României. Lungimea totală a tronsoanelor este de 71,5 km, din care 24,9 km se află pe drumul național DN15 între Târgu-Mureș și Reghin, iar aproape 46,6 km se află pe drumul național DN15A între Reghin și Sărățel.

Alte instrumente

 

Proiectul cuprinde lărgirea drumurilor existente și consolidarea terasamentelor pentru a face față la vehicule mai grele. Se estimează că lucrările vor aduce o serie de beneficii, inclusiv o reducere cu 10 % a ratei accidentelor pe aceste tronsoane.

Mai mult, reabilitarea ar trebui să genereze o reducere cu 5 % a costurilor privind exploatarea și întreținerea autovehiculelor care circulă pe cele două tronsoane de pe DN15 și DN15A, sporind totodată și accesibilitatea pentru transport.

Modernizări aliniate la standardele românești

Modernizările celor două tronsoane de drum au fost proiectate conform standardelor naționale relevante din România. Lucrările la DN15A includ și consolidarea structurii drumului.

Lățimea drumurilor variază între șapte metri și 10 metri, iar cele două benzi de pe fiecare tronson de drum au câte 3,5 metri lățime. Lucrările din cadrul proiectului cuprind și reconstrucția a două poduri și renovarea altor nouă, precum și modernizarea a 22 de intersecții rutiere.

Beneficii pentru utilizatorii locali și internaționali ai drumurilor

Principalii beneficiari vor fi utilizatorii locali și internaționali ai rețelei rutiere din regiune, locuitorii județelor Mureș și Bistrița-Năsăud, comunitățile locale, firmele locale și serviciile publice. Drumurile modernizate vor fi administrate direct de CNADNR SA, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, o societate cu capital de stat.

Județele Mureș și Bistrița-Năsăud au împreună aproximativ 829 000 de locuitori. Ca urmare a faptului că cele două tronsoane de drum trec prin aceste județe, proiectul se implementează în două regiuni de dezvoltare ale României: Centru și Nord-Vest.

Dintre cele trei localități pe care le leagă aceste tronsoane din DN15 și DN15A, Târgu-Mureș este, de departe, cea mai mare. Acest municipiu este reședința județului Mureș și are aproximativ 134 000 de locuitori. Orașul are o cetate, un palat al culturii și lăcașuri de cult istorice ale diferitor religii.

Situat la nord-est de Târgu-Mureș, orașul Reghin se află și el tot în județul Mureș și are aproximativ 33 000 de locuitori. Satul Sărățel se află de cealaltă parte a limitei de județ, la nord-vest de Reghin, în județul Bistrița-Năsăud. Deși are numai 535 de locuitori, satul este cunoscut pentru minele sale de sare. Sărățel se află cu 12 km mai la sud-vest de orașul Bistrița, reședința județului Bistrița-Năsăud.

Totalul investițiilor și al finanțării din partea UE

Investiția totală pentru proiectul „Reabilitare DN15, Târgu-Mureș–Reghin, km 78+800-km 103+700 și DN15A, Reghin-Sărățel, km 0+000-km 46+597” este de 61 324 190 EUR, Fondul european de dezvoltare regională al UE contribuind cu 31 513 264 EUR prin Programul Operațional „Transport” pentru perioada de programare 2007-2013.

Data proiectului

10/01/2017