Reabilitarea DN1H între Zalău şi Aleşd

Proiectul „Reabilitarea DN1H Zalău-Aleşd” vizează modernizarea şi repararea a 69 334 km din drumul naţional DN1H, pentru a asigura judeţelor Sălaj şi Bihor o infrastructură de transport de înaltă calitate.

Alte instrumente

 

Acest proiect are în vedere unul dintre ultimele tronsoane de drum rămase din programul mai amplu de reabilitare pentru drumurile româneşti din cadrul reţelei transeuropene de transport (TEN-T). Drumul se află pe teritoriul regiunii de dezvoltare nord-vest, legând oraşele Zalău şi Aleşd şi ducând la ieşirea dinspre nord a TEN-T spre Ungaria.

Standarde rutiere şi de infrastructură mai ridicate

Proiectul, care va aduce acest tronson din DN1H la standardele impuse drumurilor din cadrul TEN-T, începe de la intersecţia dintre DN1H şi DN1 din oraşul Aleşd, judeţul Bihor, şi se termină la intersecţia cu DN1F din oraşul Hereclean, la ieşirea din Zalău, judeţul Sălaj.

Acest tronson va fi reabilitat sub forma unui drum standard cu două benzi de circulaţie, având o lăţime de maximum 10 metri. De asemenea, proiectul va include alte lucrări de îmbunătăţire pe lungimea acestui tronson, inclusiv: construcţia a trei poduri noi; reabilitarea a patru poduri; reabilitarea sau construcţia a 110 podeţe tubulare şi crearea a două parcări pentru staţionare pe termen lung.

Drumul reabilitat va fi gestionat de CNADNR S.A. (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.), fiind astfel sub administrare publică directă.

Avantaje pentru întreaga regiune

Se aşteaptă ca proiectul să aibă diferite efecte asupra utilizatorilor drumului. Printre avantajele preconizate se numără: o reducere estimată de 20 % a accidentelor soldate cu răniţi şi morţi între Zalău şi Aleşd; o reducere estimată a duratei de călătorie de la 99 de minute la 77 de minute între Zalău şi Aleşd şi o reducere estimată de 18,8 % a costurilor de întreţinere a infrastructurii.

Proiectul va oferi avantaje utilizatorilor reţelei de transport dintre Aleşd şi Zalău, comunităţilor locale şi, în general, serviciilor publice din zona respectivă. În ansamblu, accesibilitatea sporită ca urmare a reabilitării va constitui un avantaj pentru întreaga populaţie şi pentru întreprinderile din judeţele Sălaj şi Bihor (aproximativ 846 417 locuitori).

În plus, proiectul va crea noi locuri de muncă în regiune: 250 pe o perioadă medie de doi ani, în timpul etapei de implementare, şi patru locuri de muncă pe o perioadă medie de doi ani şi jumătate, în timpul etapei de exploatare.

Data proiectului

08/09/2011