Navigation path

Additional tools

Inforegio-Newsroom

Proiectul săptămânii: Servicii de urgenţă cu performanţe ridicate în regiunea Centru din România

(07/12/2012)

Proiectul săptămânii: Servicii de urgenţă cu performanţe ridicate în regiunea Centru din România

Regiunea Centru din România cuprinde şase judeţe, totalizând 14 % din teritoriul ţării şi 2,5 milioane de locuitori. Deşi se confruntă în mod regulat cu dezastre majore, cum ar fi incendii forestiere în timpul verii sau accidente montane pe perioada iernii, regiunea era deservită de un singur serviciu de urgenţă, care era suprasolicitat şi nu putea asigura asistenţă tuturor persoanelor aflate în situaţii de urgenţă.

 

În 2008, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul Transilvania” a beneficiat de finanţare europeană în valoare de aproximativ 7,9 MEUR, în scopul îmbunătăţirii echipamentelor unităţilor operaţionale pentru situaţii de urgenţă în fiecare din cele şase judeţe.

 

Au fost achiziţionate 24 de autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 6 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, 6 autospeciale pentru descarcerări grele, 3 autospeciale de cercetare nucleară, biologică, chimică şi radiologică, precum şi echipamente pentru centrul mobil de comandă şi control. A fost asigurată formarea profesională pentru 647 de persoane, iar numărul unităţilor mobile echipate pentru intervenţie în situaţii de urgenţă a crescut de la 87 la 127.

 

De la implementarea acestui proiect în mai 2010, timpul mediu de răspuns din partea unităţilor mobile de intervenţie a crescut la 27 de minute în zonele rurale, în loc de 48 de minute cât era înainte şi, respectiv, la 13 minute în zonele urbane, în loc de 25 de minute. Un număr mult mai mare de vieţi pot fi salvate acum!

 

Simion Creţu, Directorul General al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, afirmă referitor la proiect:

 

„Datorită finanţării europene şi parteneriatului avantajos dintre cele şase judeţe, serviciile de urgenţă au fost extinse la nivelul întregii regiuni Centru şi deservesc în prezent peste 2,5 milioane de locuitori în situaţii grave, precum incendii, descarcerări în urma accidentelor rutiere, salvarea oamenilor şi animalelor, tăierea copacilor şi îndepărtarea elementelor de construcţii sau distrugerea muniţiei neexplodate. Fără îndoială, acesta este un proiect în cadrul căruia au fost investite fonduri europene pentru dezvoltarea economică şi socială durabilă a unei comunităţi foarte mari din România.”

 

 

Mai multe informaţii:

Site-ul web al proiectului şi un clip video (în limba română)

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România (autoritate de management)

Consiliul Judeţean Mureş (coordonator de proiect)

Politica regională a UE: Fiţi informat
Mijloace de comunicare sociale