Navigation path

Additional tools

De la A la Z

Principiul proporţionalităţii

Principiul proporţionalităţii se referă la modul în care Uniunea Europeană îşi exercită prerogativele, la fel ca şi principiul subsidiarităţii.

Conform principiului proporţionalităţii, Uniunea Euopeană acţionează numai în măsura în care este necesar în vederea atingerii obiectivelor. Acest principiu este înscris în Tratatul privind Uniunea Europeană, la articolul 5: "În temeiul principiului proporţionalităţii, acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor."

Aceeaşi abordare în ceea ce priveşte asumarea răspunderii şi luarea deciziilor de către UE se aplică şi în cazul politicii de coeziune. Pentru perioada de programare 2007-2013, Comisia Europeană a utilizat principiul proporţionalităţii pentru a reduce birocraţia cu care se confruntau cei care administrau programele operaţionale, simplificând normele şi reglementările. De exemplu, în prezent, regulile de eligibiliate sunt stabilite, în mare parte, la nivel naţional, mai degrabă decât la nivel comunitar.

Mai multe detalii

Principiul proporţionalităţii English

Politica regională a UE: Fiţi informat
Mijloace de comunicare sociale