Navigation path

Additional tools

De la A la Z

AdiţionalitateAjutorul de preaderare
Ajutorul de statAsistenţă tehnică
Autoritatea de auditAutoritatea de certificare
Autoritatea de gestionareAutorităţile de plată
Banca Europeană de InvestiţiiBuget
Cadrul strategic naţional de referinţă (CSNR)Categorii de cheltuieli
Coeziune teritorialăCoeziunea economică şi socială
Comitetul RegiunilorComitetul de coordonare a fondurilor
Comitetul de monitorizareControl şi audit
Cooperare transnaţionalăCooperarea interregională
Cooperarea transfrontalierăCorecţii financiare
Dezangajarea automatăDezvoltare durabilă
Dezvoltare ruralăDezvoltare urbană
ESPON - Reţeaua europeană de observare a dezvoltării şi coeziunii teritorialeEfectuarea plăţilor
Egalitatea de şanseEligibilitatea cheltuielilor
EvaluareExtindere
Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)Fondul European pentru Pescuit (FEP)
Fondul de coeziuneFondul de solidaritate al UE
Fondul european de dezvoltare regională (FEDER)Fondul social european (FSE)
Fondurile structuraleFraudă
Gestiune repartizatăGrupările europene de cooperare teritorială (GECT)
INTERACTINTERREG III
INTERREG IVCInformare şi publicitate
Inginerie financiarăInovare
Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA)Instrumentul european de vecinătate şi parteneriat (IEVP)
JASMINEJASPERS
JEREMIEJESSICA
MonitorizareN+2, n+3
NUTSNegocierile de aderare
Obiectivul "Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă"Obiectivul "convergenţă"
Obiectivul de cooperare teritorială europeanăOcuparea forţei de muncă
Orientările strategice comunitare privind coeziunea 2007-2013Parteneriat
Parteneriatul pentru aderarePerspectiva Europeană de Dezvoltare Spaţială (PEDS)
Politica de coeziunePremiile RegioStars, pentru proiecte inovatoare
Principiul proporţionalităţiiPrincipiul subsidiarităţii
ProgramareaProgramele operaţionale
Protecţia mediuluiRaportul privind coeziunea
Rata de cofinanţareRealizarea obiectivelor de la Lisabona
Recuperarea fondurilorRegiunile pentru schimbarea economică
Regiunile ultraperifericeRegulamentul
Reţele transeuropeneStrategia de la Lisabona
Strategia de preaderareStrategia europeană privind ocuparea forţei de muncă
Subvenţii globaleTransport
URBACT, programul pentru reţeaua de dezvoltare urbanăZonele montane
Adiţionalitate

Adiţionalitatea este unul din principiile de bază care guvernează alocarea fondurilor structurale. În baza acestui principiu, contribuţia fondurilor structurale nu se substituie cheltuielilor structurale publice sau asimilabile dintr-un stat membru în regiunile în cauză. Cu alte cuvinte, existenţa unor contribuţii financiare provenind din fondurile structurale nu poate fi un motiv pentru reducerea nivelului cheltuielilor naţionale structurale în aceste regiuni. Principiul adiţionalităţii se verifică pentru regiunile care se califică pentru obiectivul "convergenţă". Află mai multe

Ajutorul de preaderare

Uniunea Europeană oferă ajutor de preaderare pentru ţările care înaintează o cerere de aderare la UE. Acest instrument ajută ţările candidate să îndeplinească condiţiile de aderare la UE, care prevăd, printre altele, alinierea instituţiilor şi a normelor acestora la acquis-ul comunitar, care reprezintă drepturile şi obligaţiile statelor membre faţă de UE. Află mai multe

Ajutorul de stat

Normele UE privind ajutorul de stat au fost instituite pentru a garanta că resursele statului nu sunt utilizate pentru a denatura concurenţa sau pentru a obţine foloase necuvenite pe piaţa unică europeană. Află mai multe

Asistenţă tehnică

UE oferă asistenţă tehnică statelor membre pentru a le ajuta să implementeze programele şi proiecte finanţate de Comisia Europeană. În cadrul politicii de coeziune a Uniunii Europene, acest tip de asistenţă poate fi utilizat pentru finanţarea activităţilor de pregătire, gestionare, evaluare, monitorizare, audit şi control. Află mai multe

Autoritatea de audit

Autoritatea de audit este o autoritate publică sau un organism public sau privat naţional, regional sau local, desemnat de statul membru pentru fiecare program operaţional. Este însărcinată cu verificarea funcţionării eficiente a sistemului de gestionare şi de control. De asemenea, monitorizează conformitatea proiectului cu reglementările naţionale şi europene. Află mai multe

Autoritatea de certificare

Autoritatea de certificare este responsabilă cu certificarea cheltuielilor şi a cererilor de plată înainte de trimiterea acestora la Comisia Europeană. Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune sunt gestionate în comun de statele membre, de regiuni şi de alte organisme intermediare. care numesc o autoritate de certificare pentru fiecare program operaţional cofinanţat din aceste fonduri. Află mai multe

Autoritatea de gestionare

În cadrul politicii de coeziune a UE pentru perioada 2007-2013, autorităţile de gestionare sunt responsabile cu gestionarea eficientă şi punerea în aplicare a unui program operaţional.

Autoritatea de gestionare poate fi un minister naţional, o autoritate regională, un consiliu local sau un alt organism public sau privat numit şi aprobat de un stat membru. Autorităţile de gestionare trebuie să-şi desfăşoarea activitatea respectând principiile de bună gestionare financiară. Află mai multe

Autorităţile de plată

În cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013, autoritatea de plată este o autoritate de certificare. Cu toate acestea, atribuţiile acestor organisme rămân aproape neschimbate faţă de perioada de programare 2000-2006. Află mai multe

Banca Europeană de Investiţii

Înfiinţată în 1958, Banca Europeană de Investiţii (BEI) este banca Uniunii Europene specializată în acordarea de credite pe termen lung. BEI îşi desfăşoară activitatea în toată Uniunea, dar şi în alte câteva 140 de ţări care au încheiat acorduri de cooperare cu UE. Banca colaborează îndeaproape cu instituţiile UE pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor UE. Află mai multe

Buget

Statele membre contribuie la finanţarea bugetului UE, pentru îndeplinirea unor obiective comune.

Bugetul Uniunii Europene este alcătuit în principal din contribuţii directe ale statelor membre, în funcţie de venitul lor naţional brut (VNB), din taxe vamale şi încasările din TVA. În prezent, plafonul bugetar este stabilit la 1,24% din venitul naţional brut al UE. Află mai multe

Cadrul strategic naţional de referinţă (CSNR)

Pentru perioada de programare 2007-2013, fiecare stat membru a pregătit un cadru strategic naţional de referinţă (CSNR). Acest document serveşte la programarea intervenţiilor din fondurile structurale şi din Fondul de coeziune, astfel încât acestea să fie în concordanţă cu orientările strategice comunitare în materie de coeziune pentru perioada 2007-2013. Cadrul strategic naţional de referinţă defineşte strategia aleasă de statul membru respectiv şi prezintă o listă a programelor operaţionale naţionale şi regionale pe care urmează să le pună în aplicare, însoţită de o sumă indicativă anuală pentru fiecare program operaţional. CSNR trebuie să respecte programul naţional de reformă privind Strategia de la Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă. Află mai multe

Categorii de cheltuieli

Prin stabilirea unor categorii de cheltuieli, este posibilă cuantificarea contribuţiei programelor şi proiectelor cofinanţate din fondurile structurale şi din Fondul de coeziune la îmbunătăţirea condiţiilor de creştere economică şi la crearea de locuri de muncă. Află mai multe

Coeziune teritorială

Consolidarea coeziunii economice şi sociale prin reducerea disparităţilor dintre regiunile UE este un obiectiv clar al Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona introduce o a treia dimensiune, şi anume coeziunea teritorială. Află mai multe

Coeziunea economică şi socială

Coeziunea economică şi socială este expresia solidarităţii dintre statele membre şi regiunile acestora şi are drept obiectiv realizarea unei dezvoltări socio-economice armonioase la nivelul întregii Uniuni Europene. Află mai multe

Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor este un organ consultativ care permite autorităţilor locale şi regionale să participe la procesul legislativ al UE.

Este alcătuit din 344 de membri, aceştia fiind, în general, oameni politici aleşi la nivel local sau regional, lideri ai guvernelor regionale sau primari ai oraşelor. Sunt numiţi de Consiliu pentru un mandat de cinci ani, pe baza propunerilor formulate de fiecare stat membru şi îndeplinesc criteriile de reprezentativitate naţională. Statele membre desemnează preşedintele şi biroul Comitetului pentru un mandat de doi ani şi jumătate. Află mai multe

Comitetul de coordonare a fondurilor

Comitetul de coordonare a fondurilor este un comitet permanent al Comisiei Europene. Rolul său este de a discuta pe marginea unor aspecte legate de punerea în aplicare a reglementărilor privind fondurile structurale şi Fondul de coeziune. De obicei, Comitetul se reuneşte lunar şi este prezidat de Comisia Europeană. De asemenea, la reuniuni participă şi oficiali din statele membre. Află mai multe

Comitetul de monitorizare

Statele membre trebuie să numească un comitet de monitorizare pentru a verifica dacă programele operaţionale care beneficiază de finanţare din fondurile structurale şi din Fondul de coeziune sunt puse în aplicare în mod corespunzător. Aceste comitete sunt prezidate de statul membru respectiv (sau de autoritatea de gestionare) şi includ parteneri regionali, economici şi sociali. Află mai multe

Control şi audit

Controlul şi auditul se referă la buna gestionare financiară a fondurilor structurale şi a Fondului de coeziune. Gestionarea şi realizarea programelor cad, în mare măsură, în sarcina administraţiilor naţionale şi regionale. Statele membre trebuie să ofere Comisiei Europene garanţia că fondurile sunt cheltuite în mod eficient şi în conformitate cu reglementările în vigoare. Pentru aceasta, trebuie să pună la dispoziţie sisteme de gestionare, monitorizare şi raportare financiară corecte şi să identifice organele responsabile şi procedurile necesare pantru a garanta existenţa unei piste de audit adecvate. Află mai multe

Cooperare transnaţională

Cooperarea transnaţională încurajează crearea de parteneriate integrate într-o zonă de cooperare transnaţională, capabile să aibă un impact dincolo de frontierele naţionale. Aceste parteneriate se formează la diferite niveluri guvernamentale şi ale administraţiei şi cuprind organisme din sectorul public şi privat, din diverse domenii de activitate. Află mai multe

Cooperarea interregională

Cooperarea interregională vizează consolidarea dezvoltării regionale în UE prin transfer de cunoştinte şi schimburi de experienţă între regiuni.

Programul de cooperarea interregională INTERREG IVC face parte din obiectivul de cooperare teritorială europeană din cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013. Scopul acestui program este de a spori eficienţa politicilor de dezvoltare regională şi de a contribui la modernizarea economiei şi la creşterea competitivităţii în Europa. Află mai multe

Cooperarea transfrontalieră

Cele 52 de programe de cooperare transfrontalieră fac parte din obiectivul de cooperare teritorială europeană din cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013.

Cooperarea transfrontalieră între regiunile limitrofe are drept scop dezvoltarea activităţilor transfrontaliere cu caracter social şi economic, cu ajutorul unor strategii de dezvoltare comune. Află mai multe

Corecţii financiare

Prin "corecţie financiară" se înţelege retragerea fondurilor acordate, în prealabil, unui proiect finanţat de UE, în urma constatării unor nereguli, cum ar fi frauda.

Comisia Europeană s-a angajat să recupereze fondurile care au fost obţinute sau utilizate în mod fraudulos şi va uza de toate căile legale pentru a identifica astfel de cazuri. Aplicarea corecţiilor financiare poate implica anularea, totală sau parţială, a contribuţiei UE la un program operaţional. Află mai multe

Dezangajarea automată

Principiul de dezangajare automată se referă la situaţia în care nu se introduc cereri de plată pentru sumele alocate unui program, până la sfârşitul celui de-al doilea an de la adoptarea acestuia. Fondurile necheltuite până la data menţionată încetează să mai fie disponibile pentru programul respectiv. Acest mecanism a fost introdus în 1999 pentru a fi aplicat în cazul programelor din perioada 2000-2006, pentru o mai bună dezvoltare a acestora şi pentru monitorizarea ciclului de finanţare. Află mai multe

Dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă se referă la un anumit tip de politică de dezvoltare, care urmăreşte să răspundă nevoilor de ordin economic, social şi de mediu ale societăţii, în ceea ce priveşte bunăstarea pe termen scurt, mediu şi, îndeosebi, pe termen lung. Se bazează pe ideea că dezvoltarea trebuie să fie în concordanţă cu necesităţile actuale, fără să pună în pericol bunăstarea generaţiilor viitoare. În practică, acest lucru înseamnă crearea condiţiilor favorabile dezvoltării economice pe termen lung, acordând o atenţie deosebită mediului. Află mai multe

Dezvoltare rurală

Politica UE privind dezvoltarea rurală ajută zonele rurale să facă faţă provocărilor cu care se confruntă. Face parte integrantă dintr-o abordarea politică orizontală privind favorizarea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă în Europa. Orientările strategice ale UE constituie cadrul politic general. Regulamentul nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) stabileşte regulile generale. Regulamentul identifică trei aspecte prioritare: Află mai multe

Dezvoltare urbană

Prin dezvoltarea urbană se urmăreşte promovarea investiţiilor durabile, a creşterii economice şi crearea de locuri de muncă în zonele urbane ale UE. În perioada 2007-2013, fostul program URBAN nu va mai exista ca o iniţiativă separată, ci va fi integrat în programele de dezvoltare regională. Noile reglementări privind politica de coeziune oferă instrumente pentru consolidarea dimensiunii urbane din cadrul noii generaţii de programe. Aceste instrumente subliniază necesitatea de a implica autorităţile locale şi regionale în planificarea şi punerea lor în aplicare. Orientările strategice comunitare privind politica de coeziune identifică principalele tipuri de acţiune din zona urbană care pot beneficia de fonduri europene de dezvoltare regională. Află mai multe

ESPON - Reţeaua europeană de observare a dezvoltării şi coeziunii teritoriale

ESPON este un program de cercetare aplicată care ajută la elaborarea politicilor de dezvoltare teritorială în Europa. În acest scop, programul furnizează diverse date sistematice cu privire la tendinţele teritoriale legate de diverse aspecte economice, sociale şi de mediu, cu scopul de a identifica potenţialul regiunilor, al oraşelor şi al teritoriilor mai vaste, precum şi provocările economice cu care acestea se confruntă. Află mai multe

Efectuarea plăţilor

Pentru alocarea finanţării provenind din fondurile structurale şi din Fondul de coeziune pentru programele operaţionale din perioada 2007-2013, există trei tipuri de plăţi:

Află mai multe

Egalitatea de şanse

Egalitatea dintre femei şi bărbaţi reprezintă un aspect important al legislaţiei comunitare şi joacă un rol semnificativ în procesul de luare a deciziilor.

UE s-a angajat să elaboreze măsuri menite să garanteze egalitatea de şanse şi de tratament a cetăţenilor, femei şi bărbaţi. Această abordare se aplică în toate domeniile vieţii economice, sociale, culturale şi de familie. De asemenea, UE militează în favoarea integrării principiului egalităţii dintre femei şi bărbaţi, vizând consolidarea drepturilor egale şi combaterea discriminării dintre femei şi bărbaţi. Află mai multe

Eligibilitatea cheltuielilor

Criteriile de eligibilitate a cheltuielilor determină dacă anumite costuri pot fi finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul social european sau Fondul de coeziune.

Trei regulamente europene (1080/2006, 1083/2006 şi 1828/2006) stabilesc principiile eligibilităţii cheltuielilor la nivel european, pentru a garanta coerenţa între normele puse în aplicare la nivel naţional. Criteriile detaliate sunt definite de fiecare stat membru în parte. Află mai multe

Evaluare

Pentru perioada de programare 2007-2013, au fost identificate trei tipuri de evaluare: ex ante, intermediară şi ex post. Politica de coeziune este evaluată în baza unui parteneriat - statele membre sunt responsabile cu evaluarea ex ante, iar Comisia Europeană efectuează evaluarea ex post. Află mai multe

Extindere

Odată cu aderarea Bulgariei şi României la 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană este formată din 27 de state membre. Termenul "extindere" desemnează etapele aderării de noi membri la UE. La origine, Comunităţile Europene erau formate din şase membri (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos). Ulterior, acestora li s-au alăturat 21 de ţări: Află mai multe

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) sprijină politica europeană în domeniul dezvoltării rurale, finanţând programe în statele membre şi în regiunile Uniunii. Acestea sunt elaborate în comun de Comisia Europeană şi de statele membre, ţinând cont de orientările strategice privind politica de dezvoltare rurală adoptate de Consiliu şi de priorităţile stabilite în planurile naţionale strategice. Află mai multe

Fondul European pentru Pescuit (FEP)

Pentru perioada 2007-2013, Fondul European pentru Pescuit (FEP) dispune de un buget total de 3,8 miliarde de euro (la nivelul preţurilor din 2006). FEP sprijină sectorul european al pescuitului şi al acvaculturii, zonele de pescuit şi pescuitul în apele interioare. Acest sprijin se concretizează prin finanţarea programelor operaţionale elaborate de statele membre în urma consultărilor cu partenerii economici şi sociali la nivel regional implicaţi în sectorul piscicol. Află mai multe

Fondul de coeziune

De la crearea sa în 1994, Fondul de coeziune oferă sprijin regiunilor mai sărace din UE, contribuind la stabilizarea lor economică. Obiectivul său este de a promova creşterea economică, ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea durabilă. Fondul de coeziune contribuie la finanţarea măsurilor de mediu şi a reţelelor transeuropene de transport, în special a proiectelor prioritare de interes european, în cele 12 state membre care au aderat la UE în 2004 şi în 2007, precum şi în Spania, Grecia şi Portugalia. De asemenea, acest fond poate fi utilizat pentru a finanţa priorităţile definite de politica UE în domeniul protecţiei mediului. Află mai multe

Fondul de solidaritate al UE

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene a fost instituit în 2002 pentru a permite UE să reacţioneze rapid şi eficient în faţa unor situaţii de urgenţă provocate de catastrofe naturale majore. Acest instrument intervine, în special, în cazul acelor catastrofe majore care au repercusiuni grave asupra condiţiilor de viaţă, asupra mediului sau asupra economiei în una sau mai multe regiuni dintr-un stat membru sau dintr-o ţară candidată care a început deja negocierile de aderare la UE. Află mai multe

Fondul european de dezvoltare regională (FEDER)

FEDER a fost creat în 1975 pentru a sprijini financiar dezvoltarea şi adaptarea structurală a economiilor regionale, schimbările economice, competitivitatea, precum şi cooperarea teritorială în UE. Fondul social european (FSE) şi Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) constituie fondurile structurale ale UE. Află mai multe

Fondul social european (FSE)

FSE a fost creat în 1958. Este unul din principalele instrumente financiare ale UE destinate sprijinirii politicilor naţionale care au drept obiectiv crearea de locuri de muncă şi sporirea oportunităţilor de angajare, ameliorarea calităţii şi productivităţii în muncă şi reducerea excluziunii sociale şi a disparităţilor regionale în ceea ce priveşte forţa de muncă. Află mai multe

Fondurile structurale

Pentru perioada 2007-2013, politica regională este finanţată din fondurile structurale şi Fondul de coeziune.

Fondurile structurale au două componente: Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) - creat în 1975 pentru a sprijini financiar dezvoltarea şi adaptarea structurală a economiilor regionale, schimbările economice, competitivitatea, precum şi cooperarea teritorială în UE şi Fondul social european (FSE) - instituit în 1958 pentru a contribui la adaptabilitatea lucrătorilor şi a întreprinderilor, accesul la locuri de muncă şi participarea activă pe piaţa muncii, incluziunea socială a persoanelor defavorizate, combaterea tuturor formelor de discriminare şi crearea de parteneriate pentru aplicarea reformelor pe piaţa muncii. Află mai multe

Fraudă

Lupta antifraudă şi anticorupţie face parte din eforturile generale de combatere a crimei organizate. De asemenea, include combaterea activităţilor ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Comunităţii Europene, având drept bază juridică: Află mai multe

Gestiune repartizată

Există două mari tipuri de finanţare europeană. Pe de o parte, există fonduri care sunt gestionate în mod centralizat, direct de către Comisia Europeană (ex. cercetare) şi, pe de altă parte, există fonduri a căror gestionare este repartizată între UE şi statele membre (ex. fondurile structurale şi Fondul de coeziune) - în acest caz, UE încredinţează gestionarea statelor membre. Majoritatea cheltuielilor efectuate de UE implică fonduri care sunt gestionate repartizat, de UE şi de statele membre. Află mai multe

Grupările europene de cooperare teritorială (GECT)

Obiectivul grupărilor europene de cooperare teritorială este de a facilita şi de a promova cooperarea transfrontalieră, transnaţională şi interregională în UE. Printre sarcinile GECT se numără punerea în aplicare a programelor cofinanţate de UE sau a proiectelor europene de cooperare transfrontalieră. Află mai multe

INTERACT

Programul INTERACT 2007-2013 oferă sprijin părţilor interesate care implementează programe finanţate de UE în baza obiectivului de cooperare teritorială europeană al politicii de coeziune.

INTERACT oferă consultanţă privind gestionarea şi implementarea, sprijină organizarea de seminarii tematice şi difuzează exemple de bune practici. Programul dispune de un buget total de 40 de milioane de euro, din care 34 de milioane provin din Fondul european de dezvoltare regională (FEDER). Află mai multe

INTERREG III

Iniţiativa INTERREG III a făcut parte integrantă din politica regională a UE pentru perioada 2000-2006.

Obiectivul INTERREG III era de a ameliora coeziunea economică şi socială prin sprijinirea cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale, pentru a promova o dezvoltare armonioasă la nivelul UE. Află mai multe

INTERREG IVC

La programul de cooperare interregională INTERREG IVC participă toate statele membre ale UE, Norvegia şi Elveţia, în baza obiectivului de cooperare teritorială europeană, cofinanţat din Fondul european de dezvoltare regională (FEDER). Principalul său obiectiv pentru perioada 2007-2013 este de a ameliora politicile de dezvoltare regională prin schimburi de experienţă şi de bune practici. De asemenea, urmăreşte valorificarea experienţei acumulate în domeniu şi a bunelor practici deja identificate la nivel european. Află mai multe

Informare şi publicitate

Comisia Europeană şi statele membre ale UE trebuie să informeze permanent publicul în legătură cu politica de coeziune şi cu proiectele pe care le finanţează. Miliarde de euro sunt alocate din fondurile structurale. Prin urmare, comunităţile locale trebuie să primească detalii clare despre gestionarea acestor fonduri şi despre cum sunt cheltuiţi banii contribuabililor europeni. Află mai multe

Inginerie financiară

Începând din 2006, au fost elaborate noi iniţiative de asistenţă tehnică şi de inginerie financiară, menite să contribuie la aplicare unei politici de coeziune mai eficiente şi mai durabile şi la sprijinirea procesului de la Lisabona. Acestea sunt instrumente comune, sprijinite de Comisia Europeană şi de o serie de instituţii partenere, printre care BEI, FEI, BERD, BCE şi KfW. Aceste instrumente includ: JASPERS (asistenţă comună pentru susţinerea proiectelor în regiunile europene) - sprijină pregătirea proiectelor mari, JEREMIE (resurse comunitare comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii) - îmbunătăţeşte accesul IMM-urilor şi al întreprinderilor la finanţare, JESSICA (asistenţă comunitară comună pentru investiţii durabile în zonele urbane) - asigură o finanţare durabilă pentru dezvoltarea urbană şi JASMINE (acţiune comună în sprijinul instituţiilor de microfinanţare din Europa) - oferă asistenţă privind accesul la microfinanţare. Află mai multe

Inovare

Indiferent că este vorba de elaborarea de noi produse, procese sau tehnici organizatorice, inovarea conferă operatorilor economici un avantaj competitiv. Conştientă de acest lucru, Uniunea Europeană conferă inovării un loc central în cadrul Strategiei pentru creştere şi crearea de locuri de muncă. Află mai multe

Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA)

Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA) a fost instituit pentru a sprijini ţările candidate şi ţările potenţial candidate.

IPA este în vigoare pentru perioada 2007-2013 şi înlocuieşte o serie de programe de preaderare mai vechi, cum ar fi PHARE, ISPA, SAPARD, CARDS şi un instrument financiar pentru Turcia. Află mai multe

Instrumentul european de vecinătate şi parteneriat (IEVP)

Politica europeană de vecinătate are drept obiectiv sprijinirea proceselor de reformă politică, economică şi socială în următoarele ţări din vecinătatea Uniunii Europene: Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Autoritatea Palestiniană, Belarus, Egipt, Georgia, Iordania, Israel, Liban, Libia, Maroc, Moldova, Siria, Tunisia şi Ucraina. Prin intermediul politicii europene de vecinătate, se doreşte consolidarea prosperităţii, a stabilităţii şi a securităţii, promovarea economiei de piaţă şi a dezvoltării durabile, printr-un dialog continuu cu fiecare ţară parteneră. Află mai multe

JASMINE

JASMINE este acronimul pentru "Joint Action to Support Microfinance Institutions in Europe" (acţiune comună în sprijinul instituţiilor de microfinanţare din Europa). Este una din cele patru noi iniţiative de inginerie financiară introduse de politica de coeziune a UE pentru perioada 2007-2013. JASMINE dispune de un buget total de 50 de milioane de euro. Este o iniţiativă pilot elaborată de Comisia Eurpeană împreună cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Fondul European de Investiţii (FEI). Află mai multe

JASPERS

JASPERS este acronimul pentru "Joint Assistance to Support Projects in the European Regions" (asistenţă comună pentru susţinerea proiectelor în regiunile europene). Acest instrument beneficiază de sprijin din partea Comisiei Europene, a Băncii Europene de Investiţii (BEI), a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi, din iulie 2008, a Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW). JASPERS furnizează asistenţă tehnică pentru cele doisprezece state membre care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 şi 2007, pentru a le sprijini în pregătirea proiectelor majore care vor beneficia de finanţare europeană. JASPERS oferă expertiză pentru a ajuta noile state membre să valorifice la maxim finanţarea disponibilă. Se acordă asistenţă pentru structurarea şi pregătirea proiectului, până la etapa în care se ia decizia privind acordarea finanţării. JASPERS este operaţional din 2006 şi, în prezent, dispune de aproape tot personalul necesar - 60 de experţi, majoritatea dintre ei lucrând în trei birouri regionale (la Varşovia, Viena şi Bucureşti). Află mai multe

JEREMIE

JEREMIE este acronimul pentru "Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises" (resurse europene comune pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii). Este un instrument financiar care a fost instituit de Comisia Europeană împreună cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Fondul European de Investiţii (FEI) pentru a ameliora accesul la finanţare al microîntreprinderilor şi al întreprinerilor mici şi mijlocii (al IMM-urilor) din UE. Află mai multe

JESSICA

JESSICA este acronimul pentru "Joint European Support for Sustainable Investment in City Areas" (asistenţă comunitară comună pentru investiţii durabile în zonele urbane). Este o iniţiativă a Comisiei Europene, în colaborare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Consiliul Băncii Europene de Dezvoltare. Află mai multe

Monitorizare

Finanţarea provenind din fondurile structurale şi din Fondul de coeziune trebuie administrată eficient şi conform obiectivului definit. Din acest motiv, au fost stabilite proceduri de evaluare şi monitorizare pentru a verifica dacă programele operaţionale care beneficiază de finanţare din aceste fonduri se derulează în mod corespunzător şi conduc la obţinerea unor rezultate care pot fi verificate după criterii stabilite. Află mai multe

N+2, n+3

Conceptul N+2 şi n+3 se regăseşte în contextul normelor financiare care se aplică în cazul alocării anuale a finanţării europene provenind din fondurile structurale şi Fondul de coeziune.

În cazul în care finanţarea disponibilă nu a fost chetuită până la o anumită dată, Comisia Europeană poate "dezangaja" viitoarele alocări de la buget. Atunci când fondurile nu sunt cheltuite sau când nu se fac cereri de plată până la sfârşitul celui de-al doilea an (n+2), se recurge la dezangajări automate. Pentru statele membre, Grecia şi Portugalia, acest termen a fost prelungit până la trei ani (n+3), până în 2010. Află mai multe

NUTS

Nomenclatorul unităţilor teritoriale de statistică (NUTS) a fost creat de Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene (Eurostat) pentru aplicarea unor standarde statistice comune la nivelul UE.

Nomenclatorul NUTS împarte fiecare stat membru în unităţi teritoriale pentru a facilita culegerea de date armonizate în UE. Nivelurile NUTS au fost utilizate în fondurile structurale începând din 1988 şi joacă un rol important în alocarea acestora. Află mai multe

Negocierile de aderare

Pentru ca o ţară candidată să devină membră a Uniunii Europene, este necesară finalizarea negocierilor de aderare.

Acestea se derulează sub forma unei conferinţe interguvernamentale bilaterale între UE şi ţara candidată respectivă, în baza orientărilor generale stabilite în cadrul de negociere. Află mai multe

Obiectivul "Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă"

Este unul din cele trei obiective ale politicii de coeziune a UE pentru perioada 2007-2013. Obiectivul "Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă" vizează consolidarea competitivităţii şi sporirea atractivităţii, precum şi favorizarea ocupării forţei de muncă în regiunile care nu fac parte din obiectivul "Convergenţă" (desemnat pentru regiunile cele mai dezavantajate). Acest obiectiv este menit să contribuie la prevenirea schimbărilor economice şi sociale, să promoveze inovarea, spiritul antreprenorial, protecţia mediului, accesibilitatea, adaptabilitatea şi dezvoltarea unor pieţe ale muncii incluzive. Va fi finanţat din Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) şi din Fondul social european (FSE). Află mai multe

Obiectivul "convergenţă"

Obiectivul "convergenţă" este unul din cele trei obiective ale politicii de coeziune a UE pentru perioada 2007-2013. Reia citeriile de eligibilitate pentru finanţare prevăzute pentru fostul "Obiectiv 1". Obiectivul "convergenţă" urmăreşte să ajute statele membre şi regiunile cel mai puţin dezvoltate să reducă mai repede decalajul faţă de media UE, creând condiţii favorabile pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Află mai multe

Obiectivul de cooperare teritorială europeană

Acest obiectiv vizează consolidarea cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale în baza precedentei iniţiative INTERREG şi este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER). Află mai multe

Ocuparea forţei de muncă

UE şi-a luat angajamentul de a ajuta Europa să se menţină în prim planul economiei mondiale. Pentru aceasta, creează condiţiile necesare pentru stimularea creşterii economice şi pentru ocuparea forţei de muncă. În 2000, UE şi-a reînnoit agenda economică prin elaborarea Strategiei de la Lisabona. Această strategie a fost relansată în 2005, accentul fiind pus, în special, pe creşterea economică şi pe crearea de locuri de muncă. Află mai multe

Orientările strategice comunitare privind coeziunea 2007-2013

Aceste orientări reprezintă o parte importantă din noua politică privind coeziunea, contribuind la consolidarea dimensiunii sale strategice. Au fost elaborate de Comisia Europeană şi adoptate de Consiliul Uniunii Europene, altfel spus de toate statele membre. Acest document defineşte priorităţile la nivel european, pe o perioadă de şapte ani. Ulterior, fiecare stat membru prezintă un "cadru strategic naţional de referinţă", în baza orientărilor strategice comunitare. Aceste orientări contribuie la obţinerea de rezultate în alte domenii comunitare prioritare, cum ar fi cele care ţin de Strategia de la Lisabona şi Liniile directoare integrate pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă. Printre domeniile vizate se numără investiţiile, ocuparea forţei de muncă, cunoaşterea şi inovarea. Află mai multe

Parteneriat

Pentru elaborarea activităţilor legate de politica de dezvoltare regională şi pentru alocarea finanţării provenind din fondurile structurale şi Fondul de coeziune, Uniunea Europeană lucrează în parteneriat cu statele membre. Află mai multe

Parteneriatul pentru aderare

Parteneriatul pentru aderare este un acord încheiat între Consiliul de miniştri al Uniunii Europene şi o ţară candidată. Acesta stabileşte domeniile prioritare în care este necesar să se ia măsuri de astfel încât ţara candidată să se poată adapta la legislaţia comunitară. De asemenea, coordonează ajutorul furnizat de Uniunea Europeană ţării respective. Acordarea asistenţei financiar depinde de progresele pe care ţara candidată le înregistrează în domeniile prioritare. Află mai multe

Perspectiva Europeană de Dezvoltare Spaţială (PEDS)

Conceptul de PEDS a fost introdus pentru prima dată în anii '60. După discuţii intense, miniştrii responsabili cu planificarea regională din cele 15 state membre l-au adoptat oficial în mai 1999. PEDS este un cadru de orientare politică menit să amelioreze cooperarea la nivelul politicilor sectoriale comunitare cu un impact semnificativ asupra dezvoltării spaţiale şi teritoriale. De asemenea, obiectivul PEDS este de a îmbunătăţi coordonarea politicilor naţionale în acest domeniu. PEDS are la bază trei principii esenţiale: dezvoltarea unui sistem urban echilibrat şi policentric şi a unui nou parteneriat urban-rural, garantarea unui acces egal la infrastructurile cunoaşterii şi promovarea dezvoltării durabile, a unei gestionări judicioase şi a conservării naturii şi a obiectivelor culturale. Află mai multe

Politica de coeziune

Politica de coeziune este strategia Uniunii Europene de promovare şi sprijinire a unei "dezvoltări armonioase" a tuturor statelor membre şi regiunilor UE.

Înscrisă în Tratatul UE la articolul 174, politica de coeziune a UE urmăreşte consolidarea coeziunii economice şi sociale prin reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni. Această politică se concentrează pe domenii cheie care vor ajuta UE să facă faţă provocărilor secolului al XXI-lea şi să rămână competitivă la nivel global. Află mai multe

Premiile RegioStars, pentru proiecte inovatoare

RegioStars face parte din iniţiativa Comisiei "Regiunile pentru schimbarea economică", care vizează promovarea schimbului de experienţe şi de bune practici între regiunile Europei, ca modalitate de a încuraja inovarea. Află mai multe

Principiul proporţionalităţii

Principiul proporţionalităţii se referă la modul în care Uniunea Europeană îşi exercită prerogativele, la fel ca şi principiul subsidiarităţii.

Conform principiului proporţionalităţii, Uniunea Euopeană acţionează numai în măsura în care este necesar în vederea atingerii obiectivelor. Acest principiu este înscris în Tratatul privind Uniunea Europeană, la articolul 5: "În temeiul principiului proporţionalităţii, acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor." Află mai multe

Principiul subsidiarităţii

Principiul subsidiarităţii a fost creat pentru a garanta faptul că deciziile la nivel european sunt luate câte mai aproape de cetăţeni. Exceptând cazurile în care UE are competenţe exclusive, o acţiune la nivel european nu se justifică decât în cazul care aceasta se dovedeşte a fi mai eficientă decât o măsură luată la nivel naţional, regional sau local. Principiul subsidiarităţii este apropiat de principiile proporţionalităţii şi necesităţii, ceea ce înseamnă că intervenţia UE nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor înscrise în Tratat. Află mai multe

Programarea

Programarea se referă la mecanismul administrativ utilizat pentru îndeplinirea obiectivelor fondurilor structurale şi ale Fondului de coeziune. Programele multianuale, cunoscute sub numele de programe operaţionale, asigură coerenţa şi continuitatea pe o perioadă de şapte ani. Programele se referă la anumite regiuni geografice, la nivel naţional sau subnaţional, în funcţie de tipul de guvernanţă. Printre obiectivele programelor se numără identificarea priorităţilor strategice şi a acţiunilor indicative, prezentarea ajutoarelor financiare şi a sistemelor de gestionare şi control. Perioada de programare în curs se derulează în intervalul 2007-2013. Află mai multe

Programele operaţionale

Statele membre îşi prezintă programele operaţionale în cadrul orientărilor strategice comunitare în materie de coeziune şi în baza cadrului strategic naţional de referinţă (CSNR). Fiecare program operaţional se referă la unul din cele trei noi obiective şi prezintă o strategie de dezvoltare, cu un set coerent de priorităţi care urmează să fie realizate cu ajutorul unui singur fond sau, în cazul obiectivului de convergenţă, al Fondului de coeziune şi al Fondului European de Dezvoltare Regională. Află mai multe

Protecţia mediului

Politica de mediu a Uniunii Europene are drept obiectiv protecţia mediului şi promovarea principiilor de dezvoltare durabilă, pentru generaţiile actuale şi viitoare.

Principalele priorităţi ale acestei politici sunt: combaterea schimbărilor climatice, protecţia biodiversităţii, reducerea poluării şi a impactului acesteia asupra sănătăţii populaţiei, promovarea unei utilizări raţionale a resurselor naturale. Află mai multe

Raportul privind coeziunea

Odată la trei ani, Comisia Europeană publică un raport privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice şi sociale la nivelul Uniunii Europene. La articolul 175 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (versiunea consolidată din 2008) se precizează că acesta trebuie prezentat Parlamentului European, Consiliului de miniştri, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor. Află mai multe

Rata de cofinanţare

Prin rată de cofinanţare se înţelege contribuţia UE la finanţarea unui program. De obicei, există un plafon maxim pentru cofinanţare. Acesta este definit ca fiind un procentaj din valoarea totală a programului sau a unei părţi din acesta. În ceea ce priveşte fondurile structurale şi Fondul de coeziune pentru perioada 2007-2013, în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 sunt prezentate plafoanele aplicabile ratelor de cofinanţare. Află mai multe

Realizarea obiectivelor de la Lisabona

În perioada de programare 2007-2013, programele care sprijnă politica de coeziune a UE vizează anumite obiective înscrise în Strategia de la Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă. Acest lucru presupune alocarea de fonduri pentru investiţii menite să consolideze competitivitatea şi să faciliteze crearea de locuri de muncă în anumite domenii prioritare: cercetare şi inovare, dezvoltarea competenţelor, furnizarea de servicii pentru întreprinderi, gestionarea infrastructurilor europene majore şi ameliorarea eficienţei energetice. Află mai multe

Recuperarea fondurilor

Există trei situaţii în care Comisia Europeană trebuie să ceară unui stat membru rambursarea sumelor primite din fondurile structurale:

- atunci când se constată că statul membru respectiv nu a avut nevoie de toată suma primită Află mai multe

Regiunile pentru schimbarea economică

"Regiunile pentru schimbarea economică" este o iniţiativă care vine în sprijinul obiectivului de cooperare teritorială al politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013. Iniţiativa este menită să promoveze schimbul de bune practici între regiunile UE, ca o modalitate de a încuraja inovarea şi vine în sprijinul politicii regionale pentru a susţine obiectivele strategice ale UE privind promovarea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă în Europa. Află mai multe

Regiunile ultraperiferice

Şapte regiuni din Uniunea Europeană sunt considerate ca fiind "ultraperiferice": cele patru departamente franceze de peste mări (Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica şi Réunion), Comunitatea Autonomă Spaniolă a Insulelor Canare şi regiunile portugheze autonome Azore şi Madeira. Află mai multe

Regulamentul

Regulamentul reprezintă cel mai puternic act legislativ comunitar. Este de aplicare generală, are caracter obligatoriu şi este direct aplicabil în toate statele membre. În general, legislaţia privind politica de coeziune a UE este alcătuită din regulamente. Află mai multe

Reţele transeuropene

Reţelele transeuropene sunt infrastructuri transfronteliere de transport, energie şi telecomunicaţii (articolele 170-172 din Tratatul privind UE, versiunea consolidată din 2008). Acestea au drept obiectiv sprijinirea şi consolidarea funcţionării pieţei unice europene prin facilitarea liberei circulaţii de bunuri, persoane şi servicii. Acţiunile întreprinse în acest context trebuie să promoveze interoperabilitatea reţelelor naţionale şi să faciliteze accesul la acestea. Află mai multe

Strategia de la Lisabona

Strategia de la Lisabona a fost definită de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre cu ocazia Consiliului European de la Lisabona, în martie 2000. Aceasta stabileşte direcţii de acţiune şi defineşte un plan de dezvoltare pentru crearea de locuri de muncă şi pentru promovarea creşterii economice în UE. Măsurile politice propuse în cadrul Strategiei de la Lisabona abordează diverse politici naţionale şi comunitare, având drept obiectiv să sprijine cunoaşterea şi inovarea, să atragă mai mulţi investitori în Europa, să ofere mai multe oportunităţi de afaceri şi să creeze locuri de muncă, mai multe şi mai bune. Află mai multe

Strategia de preaderare

Pentru fiecare ţără care doreşte să devină membră a UE, se stableşte o strategie de preaderare. Aceasta prevede procedurile şi priorităţile pe care toate ţările candidate trebuie să le respecte pentru a avea un "dialog structurat" cu instituţiile UE. Află mai multe

Strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă

Strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă ajută ţările din Uniunea Europeană să creeze locuri de muncă, mai multe şi mai bune. Obiectivele, priorităţile şi rezultatele vizate sunt convenite la nivelul UE, iar guvernele naţionale îşi coordonează eforturile pentru a promova ocuparea forţei de muncă. Află mai multe

Subvenţii globale

Subvenţiile globale ajută organizaţiile mici, neguvernamentale, cum ar fi grupurile de voluntari şi organizaţiile comunitare, să obţină sprijin prin Fondul social european (FSE) şi Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER). Află mai multe

Transport

UE a stabilit un cadru juridic pentru sectorul transporturilor, care prevede facilitarea liberei circulaţii a persoanelor şi a bunurilor pe teritoriul Uniunii. Conform Tratatului privind UE, măsurile elaborate în acest cadru includ: Află mai multe

URBACT, programul pentru reţeaua de dezvoltare urbană

Prgramul URBACT II este finanţat de Comisia Europeană în baza obiectivului de cooperare teritorială şi este prevăzut pentru perioada 2007-2013. Obiectivul este de a încuraja inovarea pentru regenerarea urbană, încurajând municipalităţile să identifice, să transfere şi să difuzeze bunele practici. Află mai multe

Zonele montane

Potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană în 2004, Uniunea Europeană, Norvegia şi Elveţia cuprind pe teritoriul lor aglomerări urbane în zone montane pe o suprafaţă de aproximativ 1 900 000 km2 (circa 40,6% din suprafaţa totală de teren). În aceste zone montane locuiesc 94,3 milioane de cetăţeni (19,1% din populaţia totală a ţărilor care au participat la acest studiu). Află mai multe

Politica regională a UE: Fiţi informat
Mijloace de comunicare sociale