Erasmus+

Programele de masterat comune Erasmus Mundus

Prezentare

Programul de masterat comun Erasmus Mundus (EMJMD) este un prestigios program internațional integrat de studii, oferit în comun de un consorțiu internațional de instituții de învățământ superior.

EMJMD acordă burse finanțate de UE celor mai buni studenți care își depun anual candidatura.

Studiile trebuie urmate în cel puțin două din țările participante la program. O parte din studii pot fi urmate și în țări partenere, dacă este implicată o instituție dintr-o țară parteneră.

Durată

EMJMD este un program de studii care valorează 60, 90 sau 120 de credite transferabile ECTS. Prin urmare, durează între minimum 12 luni și maximum 24 de luni.

Condiții

Pot aplica studenții înscriși la masterat din toată lumea.

Trebuie să aveți o primă diplomă de învățământ superior sau să faceți dovada unui nivel de învățământ echivalent recunoscut conform legislației naționale și practicilor din țara care acordă diploma.

Studenții care au obținut deja o bursă în cadrul programelor de masterat comune Erasmus Mundus sau o bursă Erasmus Mundus pentru un curs de masterat/program de doctorat comun nu sunt eligibili pentru a candida în vederea acordării unei burse suplimentare EMJMD. Atâta timp cât primiți o bursă EMJMD nu puteți beneficia de un alt program de burse finanțat de UE.

Rezultate academice

La absolvirea programului de studiu veți primi fie o diplomă comună (adică un singur certificat de absolvire eliberat în numele a cel puțin două instituții de învățământ superior din consorțiul EMJMD) sau mai multe diplome (adică cel puțin două certificate de absolvire eliberate de două instituții de învățământ superior din consorțiu).

Pentru a afla dacă o diplomă EMJMD va fi recunoscută într-o anumită țară, contactați autoritățile competente specificând numele oficial al cursului.

Sprijin financiar

Pentru a primi sprijin financiar Erasmus+, mai întâi trebuie să fiți admis la curs de către consorțiul organizator și apoi să fiți selectat pentru o bursă EMJMD.

Bursa EMJMDvă acoperă costurile de participare (inclusiv taxa de studii, costurile pentru utilizarea bibliotecii și laboratorului, asigurarea completă și orice alte costuri obligatorii legate de participarea la programul de masterat). Ea reprezintă o contribuție la costurile de călătorie și instalare și include o indemnizație lunară de ședere acordată pe toată durata programului de studii.

Valoarea totală a bursei variază în funcție de durata cursului și de cetățenia dvs. (studenții din afara UE primesc burse mai mari).

Cel puțin 75 % din burse sunt acordate candidaților din țări partenere.

Depunerea candidaturii

Pentru a afla mai multe informații cu privire la cursuri și la procedurile de înscriere, studenții trebuie să consulte Catalogul EMJMD on-line și să contacteze consorțiul care oferă cursul de master.

În fiecare vară se adaugă pe listă noi programe EMJMD. Cele mai multe consorții vor solicita ca cererile să fie depuse în perioada octombrie-ianuarie, pentru cursurile care încep în anul următor.

Informații suplimentare

În „24 degrees”, profesorii vorbesc despre programele de masterat comun Erasmus Mundus pe care le-au coordonat.

Atunci când studiați în străinătate, este important să vă cunoașteți drepturile.

Veți găsi informații mai detaliate despre aceste oportunități în Ghidul programului Erasmus+.

Agențiile naționale (în țările participante la program) și birourile naționale (în țările partenere) vă pot răspunde la întrebări și vă pot ajuta să vă depuneți candidatura.

Asociația studenților și foștilor studenți Erasmus+ (ESAA) le oferă membrilor un forum dinamic care facilitează crearea de rețele, dezvoltarea personală și schimburile interculturale.

Site-ul Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură vă oferă mai multe informații despre burse.

Doctoranzii pot primi sprijin din partea UE și pentru perioade de studiu efectuate în străinătate, prin intermediul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie.

Material video: Erasmus Mundus Joint Master Degrees – together towards excellence – interviu cu Shqipe Neziri, director al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, al Programului anti-corupție din Kosovo și absolvent al cursului de politici publice organizat în 2009-2010 de Universitatea din York (Regatul Unit) ca parte dintr-un program de masterat comun Erasmus Mundus și al programului organizat în 2010-2011 de Universitatea central-europeană din Budapesta (Ungaria).

Website feedback

Please note that we can only respond to issues concerning the Erasmus+ website. 

For general questions about Erasmus+, please contact your National AgencyNational Erasmus+ Office, or our helpdesk, EuropeDirect.