Cale de navigare

Călătorie plăcută! - 05/12/2008

Autobuz în Luxemburg CE

UE doreşte să extindă drepturile pasagerilor şi pentru călătoriile cu autocarul şi vaporul.

Pasagerii care călătoresc cu autocarul şi vaporul vor beneficia, potrivit noilor propuneri, de aceleaşi drepturi ca şi cei care aleg avionul sau trenul. Este vorba, în special, de dreptul de a primi masa, cazare la hotel şi servicii alternative în cazul în care deplasarea este anulată sau întreruptă. Companiile care nu se conformează vor fi nevoite să restituie pasagerilor cel puţin o parte din suma plătită.

Persoanele cu handicap şi cele cu mobilitate redusă au dreptul la asistenţă gratuită pe durata întregii călătorii. Operatorii vor fi traşi la răspundere dacă bagajele se deteriorează sau se pierd ori dacă un pasager este rănit sau îşi pierde viaţa în timpul călătoriei.

De asemenea, pasagerii vor avea dreptul la anumite informaţii privind călătoria şi la proceduri eficiente de înaintare a plângerilor. Companiile vor avea la dispoziţie două luni pentru a contesta plângerea unui pasager, înainte ca aceasta să fie acceptată.

Pasagerii care călătoresc cu avionul şi trenul beneficiază de drepturi similare English încă din 2005. În cazul companiilor aeriene, conformarea la aceste reguli costă aproximativ 60 de eurocenţi pe pasager. Se preconizează că aceste costuri vor fi şi mai mici în cazul transportului cu autocarul şi vaporul. Pentru soluţionarea eventualelor conflicte se vor înfiinţa organisme naţionale independente. Regulile se vor aplica atât curselor interne, cât şi celor internaţionale.

„UE nu poate permite ca drepturile pasagerilor să fie diferenţiate în funcţie de mijloacele de transport alese” a declarat Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei, responsabil pentru transport. „Cu aceste două noi prevederi, vor fi reglementate toate mijloacele de transport”, a adăugat oficialul european.

Noile propuneri vor ridica nivelul calitativ al călătoriilor cu autocarul şi vaporul, obiectiv pe care liberalizarea pieţelor nu a reuşit să-l realizeze.

Între timp, Comisia pregăteşte un raport privind aplicarea de către companiile aeriene a regulilor privind drepturile pasagerilor. Antonio Tajani a anunţat, de asemenea, că la începutul anului viitor va iniţia măsuri împotriva ţărilor care nu aplică în mod corespunzător reglementările în materie de protecţie a pasagerilor aerieni.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile