Cale de navigare

Noi instrumente în slujba cercetării - 14/01/2008

Imagine din trilogia „Stăpânul Inelelor”

Pentru a stimula competitivitatea în Europa, Uniunea Europeană mizează pe parteneriatele public-privat în materie de cercetare şi creează două agenţii destinate să ofere oamenilor de ştiinţă cele mai bune servicii.

„Casino Royale”, „Codul lui Da Vinci”, trilogia „Stăpânul Inelelor”, „Batman – Începuturi”, „King Kong”, „Superman Revine” sau „X-Men 3”: toate aceste filme au în comun calitatea efectelor speciale realizate cu ajutorul software-ului Furnace English, recompensat cu un Oscar English. Realizat de patru specialişti europeni, acest software nu s-ar fi născut fără sprijinul Uniunii Europene şi al celui de-al 7-lea program cadru pentru cercetare English (al 7-lea PC) care își propune, prin acțiunile Marie Curie English, să aducă îmbunătățiri în domeniul formării și mobilității cercetătorilor pe toată durata carierei acestora.

La 14 ianuarie, creatorii acestui software, precum și numeroși alți actori din sectoarele public și privat se vor reuni la Bruxelles, cu ocazia unei conferinţe asupra acţiunilor Marie Curie DeutschEnglishespañolfrançaisitaliano, care va avea ca temă principală parteneriatele întreprinderi-universităţi. Comisia Europeană a înţeles că aceste parteneriate sunt esenţiale pentru competitivitatea europeană, de vreme ce a lansat o nouă procedură de cerere de oferte English pentru finanţarea unor astfel de proiecte.

Pe de altă parte, Comisia a creat, de curând, Agenţia executivă pentru cercetare English, care se va ocupa de programul de burse Marie Curie, dar şi de cercetările întreprinse în beneficiul întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi de anumite aspecte ale acţiunilor „Spaţiu” şi „Securitate” ale celui de-al 7-lea PC. Şi cum cercetării merită servicii de cea mai bună calitate, se mai crează o agenţie: Agenţia executivă a Consiliului european al cercetării English, destinată punerii în aplicare a programului „Idei danskDeutschελληνικάEnglishespañolfrançaisitalianoNederlandsportuguêssuomisvenska” din cadrul celui de-al 7-lea PC, în scopul stimulării cercetării de frontieră.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile