Cale de navigare

Drepturile fundamentale, în centrul procesului decizional - 16/04/2012

Statuia Justiţiei şi drapelul UE © UE

Drepturile fundamentale sunt din ce în ce mai vizibile în procesul decizional al UE, însă încă mai există idei greşite.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene English este în vigoare şi obligatorie din punct de vedere juridic de doi ani. În acest document sunt enunţate drepturile care sunt protejate în UE, printre care libertatea de exprimare, demnitatea, egalitatea şi justiţia.

În cazul în care consideraţi că drepturile v-au fost încălcate prin punerea în aplicare a legislaţiei UE, vă puteţi adresa unei instanţe naţionale sau Ombudsmanului. Dacă nu sunteţi mulţumit de răspuns, puteţi adresa o plângere Comisiei Europene.

Comisia Europeană este responsabilă cu garantarea faptului că ţările UE respectă drepturile fundamentale atunci când pun în aplicare legislaţia europeană. De asemenea, Comisia se asigură că propunerile sale legislative sunt compatibile cu prevederile înscrise în Cartă.

În fiecare an, Comisia publică un raport privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale în UE. În raportul pe 2011 English se stipulează faptul că propunerile UE au contribuit la o mai bună protecţie a anumitor drepturi: de exemplu, în viitor, călătorii vor putea refuza utilizarea scanerelor de securitate în aeroporturile din Uniunea Europeană în favoarea unui control de securitate alternativ.

În acelaşi timp, Carta are o contribuţie tot mai mare la hotărârile adoptate de instanţe. În 2011, drepturile fundamentale prevăzute de Cartă au fost citate într-o hotărâre importantă a Curţii de Justiţie a UE referitoare la dreptul solicitanţilor de azil la protecţie împotriva tratamentului inuman sau degradant. Tot anul trecut, Curtea a hotărât că practicarea unor prime de asigurare diferite pentru bărbaţi şi femei este discriminatorie.

În ciuda faptului că pe plan juridic Carta reprezintă un succes, cetăţenii UE continuă să facă adesea confuzii privind scopul Cartei şi situaţiile în care aceasta se aplică sau nu. Mai mult de jumătatea din scrisorile primite de Comisie de la cetăţeni în 2011 se refereau la cazuri care nu se încadrau în domeniul de aplicare al dreptului UE.

În acelaşi timp, sondajele arată că, în 2011, cetăţenii UE ştiau de existenţa Cartei, într-o mai mare măsură decât în 2007 (64% în 2011, faţă de 48% în 2007 - conform Flash Eurobarometer Englishfrançais ). Însă 65% dintre aceştia au declarat că ar dori să afle mai multe despre organismele la care pot apela în cazul în care drepturile prevăzute de Cartă le sunt încălcate.

Comisia Europeană nu poate interveni atunci când bănuieşte că drepturile fundamentale sunt încălcate într-o ţară din UE, ci numai atunci când autorităţile naţionale pun în aplicare legislaţia europeană.

Mai multe despre drepturile fundamentale

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile