Cale de navigare

Apărătorii drepturilor omului, la loc de cinste - 10/12/2010

Umbrelă cu însemnele UE deasupra unei persoane care protejează cu o altă umbrelă un alt individ © UE

Pe data de 10 decembrie (Ziua drepturilor omului), UE îi omagiază pe toţi cei care, deseori riscându-şi viaţa, nu au încetat să promoveze drepturile omului.

Într-o declaraţie recentă, Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, oferă sprijin celor care, dând dovadă de mult curaj, se ridică împotriva încălcării drepturilor omului, peste tot în lume.

Apărătorii drepturilor omului sunt persoane şi organizaţii care promovează şi protejează aceste valori universal recunoscute. Ei doresc să promoveze şi să protejeze drepturile civile şi politice, precum şi drepturile economice, sociale şi culturale.

Organizaţia Naţiunilor Unite îi aduce în prim-plan pe câţiva dintre cei care îşi consacră viaţa acestei cauze: persoane care luptă pentru protecţia drepturilor prizonierilor, lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor, ale populaţiilor indigene şi cazul unui călugăr care, cu ajutorul tehnologiei moderne, denunţă cazuri de expropriere abuzivă.

Pentru a marca Ziua drepturilor omului, vor fi organizate diverse evenimente în UE şi în lume. La Bruxelles, va avea loc o dezbatere la care vor participa apărători ai drepturilor omului, urmată de filmul Children of War EnglishfrançaisNederlands (Copiii războiului).

În Tadjikistan vor avea loc mai multe seminarii cofinanţate de UE, iar în Nigeria reprezentanţii UE vor face o vizită la Comisia pentru drepturile omului din această ţară. În Columbia, organizaţiile active în apărarea drepturilor omului şi figuri marcante dedicate acestei cauze au fost invitate la sediul Delegaţiei UE în data de 10 decembrie. Delegaţia UE din Israel contribuie financiar la organizarea unei manifestări în favoarea apărării drepturilor omului.

Instrumentul european pentru democraţie şi drepturile omului Englishfrançais , care dispune de un buget de 1,1 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, sprijină organizaţiile neguvernamentale care militează pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului. Un buget în valoare de circa 40 de milioane de euro este consacrat exclusiv apărătorilor drepturilor omului. Numai în 2010, peste 150 de persoane aflate în situaţii de mare risc au beneficiat de acest tip ajutor.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile