Cale de navigare

Revizuirea politicii de vecinătate arată rezultate inegale - 22/03/2013

Harta regiunii ©UE

La doi ani de la relansarea politicii de vecinătate a UE, rezultatele sunt încurajatoare, dar progresele către instaurarea democraţiei şi implementarea reformelor rămân inegale.

Politica europeană de vecinătate îi oferă UE posibilitatea de a colabora mai strâns cu 16 ţări din estul şi sudul Europei. Acestea beneficiază de pe urma intensificării comerţului, primesc asistenţă în implementarea reformelor, iar cetăţenii lor pot călători mai uşor în UE.

Scopul acestor relaţii de cooperare este să promoveze prosperitatea, stabilitatea şi securitatea în ţările din Europa de Est şi din zona Mării Mediterane.

Relansată în 2011, politica de vecinătate pune acum un accent mai mare pe sprijinirea democraţiei şi a creşterii economice. Potrivit primului raport publicat de atunci şi până în prezent – PEV: Împreună pentru un parteneriat mai puternic DeutschEnglishfrançais – s-au înregistrat realizări importante în domenii precum comerţul şi călătoriile. În acelaşi timp, raportul arată că progresele în materie de reforme politice şi democratice diferă foarte mult de la o ţară la alta.

Ţările din sudul UE se află în diverse stadii ale tranziţiei către un regim democratic:

  • 3 ţări au organizat alegeri democratice
  • entităţile de la nivel local au devenit mai vizibile
  • nu au fost încă eliminate preocupările legate de nerespectarea libertăţii de întrunire, de asociere şi de exprimare, inclusiv a libertăţii presei
  • reforma constituţională avansează lent.

Şi ţările din est urmează trasee diferite. Unele au continuat să aplice reforme şi au organizat alegeri care, în general, au respectat standardele internaţionale. Altele au eşuat la acest capitol.

În domeniul comerţului s-au înregistrat progrese importante, în prezent aflându-se în discuţie încheierea de noi acorduri cu Moldova, Armenia, Georgia şi Azerbaidjan. De asemenea, sunt în curs de pregătire negocieri cu Maroc, Tunisia şi Iordania.

În 2012 s-au făcut paşi semnificativi către institituirea unui regim de călătorii fără viză între UE şi ţările din Europa de Est. În prezent se derulează planuri de acţiune în mai multe ţări. Începând de la 10 ianuarie 2013, cetăţenii UE pot călători în Armenia fără să aibă nevoie de viză.

În perioada 2007-2013, politica europeană de vecinătate dispune de un buget total de 12 miliarde de euro. Deşi ne aflăm în plină criză economică, valoarea împrumuturilor şi subvenţiilor acordate regiunilor a crescut în 2012.

Pe lângă faptul că sprijină reformele politice, fondurile contribuie la îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a cetăţenilor. Proiectele care au beneficiat de finanţare au adus îmbunătăţiri în sectoare precum siguranţa rutieră şi transportul public, studiile în străinătate, introducerea energiei regenerabile.

Cu toate acestea, ultimul sondaj Barometru pe tema politicii de vecinătate English arată că mulţi cetăţeni din ţările vizate nu sunt la curent cu activităţile pe care UE le desfăşoară acolo - deşi în general se declară mulţumiţi de relaţiile propriei ţări cu UE.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile