Cale de navigare

Europenii îşi oferă ajutorul - 24/09/2012

Acest program al UE va asigura formarea voluntarilor pentru proiecte de ajutor umanitar derulate peste tot în lume şi va stabili standardele de urmat.

Mii de europeni lucrează ca voluntari în străinătate, ajutând victimele dezastrelor şi ale crizelor. Mai sunt alţii care, dacă ar putea, ar dori să se implice.

Comisia propune o modalitate English prin care europenii să-şi poată oferi ajutorul acolo unde este nevoia mai mare: Corpul voluntar european de ajutor umanitar. Programul prevede formarea voluntarilor şi stabilirea unor norme de gestionare a acestora şi punerea voluntarilor la dispoziţia organizaţiilor umanitare.

Aceşti vountari bine pregătiţi vor contribui la sporirea impactului ajutorului umanitar oferit de UE. Normele europene vor fi însoţite de un sistem de certificare, recunoscut de organizaţiile în domeniu.

În perioada 2014-2020, prin intermediul acestui program vor fi formaţi 10 000 de europeni. Alţi 10 000 îi vor asista pe voluntari cu sarcini care pot fi îndeplinite la distanţă, on-line.

Voluntarii trebuie să aibă peste 19 ani şi să fie cetăţeni europeni sau să aibă reşedinţa în UE sau în altă ţară europeană participantă.

Pot fi persoane care doresc să câştige experienţă în sectorul umanitar sau experţi ori voluntari pensionaţi, cu competenţe de specialişti. Formarea şi desfăşurarea operaţiunilor va depinde de nivelul de experienţă al acestora.

UE va organiza cursuri de formare pentru 7 000 de voluntari şi pentru personalul local din ţările în curs de dezvoltare.

UE va certifica organizaţiile care aplică normele europene de gestionare a voluntarilor. Organizaţiile vor identifica proiectele potrivite şi vor solicita fonduri pentru a trimite la faţa locului voluntari europeni.

Testarea

Comisia pregăteşte terenul pentru aceste tip de serviciu încă din 2011, prin proiecte-pilot Englishfrançais finanţate de Direcţia Generală Ajutor Umanitar (ECHO). Ideea se bucură de un mare sprijin din partea opiniei publice English .

Proiectele explorează diversele modalităţi prin care voluntarii să fie cât mai bine utilizaţi pe teren.

În prezent, voluntari europeni bine instruiţi lucrează în peste 30 de ţări. Unul dintre aceştia este Aine Lynch English , care lucrează în Kurgan-Teppe (Tadjikistan) ca educator în cadrul organizaţiei Save the Children UK English . Un altul este Olivia Defrene Englishfrançais , voluntar la Crucea Roşie franceză English , care lucrează în arhipelagul Vanuatu din Oceanul Pacific.

Anul acesta a început a doua rundă de proiecte-pilot prin care sunt formaţi voluntari.

Mai multe despre Corpul voluntar european Englishfrançais

Părerile dvs. despre corpul voluntar English

Mai multe despre ajutorul umanitar oferit de UE Englishfrançais

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile