Cale de navigare

Întărirea relaţiilor UE-China - 16/02/2012

Cele două puteri s-au angajat să dezvolte un parteneriat mai strâns, în cadrul celei de 14-a reuniuni la nivel înalt UE-China.

La reuniunea desfăşurată la Pekin, la data de 14 februarie 2012, au participat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso şi prim-ministrul chinez, Wen Jiabao.

„Parteneriatul UE-China este unul dintre cele mai importante din lume”, a subliniat preşedintele Barroso, amintind rolul acestui partneriat pentru garantarea „stabilităţii şi prosperităţii la nivel mondial”.

O cooperare comercială solidă

UE este principalul partener comercial al Chinei, iar China este principalul furnizor de produse manufacturate al UE. Schimburile comerciale dintre UE şi China (1 miliard de euro pe zi) favorizează crearea de locuri de muncă, inovarea şi creşterea economică.

Pentru a încuraja relaţiile dintre antreprenorii chinezi şi europeni, este necesar să fie lansate rapid negocieri în vederea încheierii unui acord UE-China. UE a insistat ca acest acord să favorizeze deschiderea pieţei chineze.

O urbanizare durabilă

Cu ocazia acestei reuniuni, a fost lansat un nou parteneriat privind dezvoltarea urbană. În acest an, primari din ţările UE şi din China se vor reuni pentru prima dată în cadrul unui forum unde vor fi abordate probleme legate de energie, calitatea aerului şi a apei, gestionarea deşeurilor, mobilitate şi integrarea migranţilor în mediul urban.

Favorizarea schimburilor interpersonale

Recent, UE a inaugurat anul dialogului intercultural cu China, menit să promoveze schimburile culturale şi contactele dintre cetăţenii europeni şi chinezi.

Acesta este şi obiectivul „Dialogului între persoane”, o nouă iniţiativă lansată cu ocazia reuniunii. Axat în principal pe educaţie şi cultură, acest dialog prevede, printre altele, crearea unui consiliu al învăţământului superior UE-China şi facilitarea de schimburi de studenţi şi profesori.

Dimensiunea internaţională

UE şi China au decis să-şi aprofundeze colaborarea privind o serie de aspecte cu dimensiune internaţională, cum ar fi programul nuclear iranian şi situaţia din Siria şi Birmania/Myanmar.

De asemenea, cele două puteri au decis să se angajeze într-o colaborare mai strânsă în cadrul G20, pentru a lucra împreună la soluţionarea problemelor care vizează întreaga comunitate internaţională, cum ar fi schimbările climatice şi criminalitatea cibernetică.

Reuniunea la nivel înalt UE-China din 14 februarie 2012 DeutschEnglishfrançaisportuguês

Relaţiile UE-China Englishfrançais

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile