Cale de navigare

Expo Shanghai 2010, o premieră pentru UE - 03/05/2010

Cu ocazia expoziţiei universale de la Shanghai, UE se prezintă pentru prima dată în faţa publicului chinez.

Este pentru prima dată când Uniunea Europeană participă la o expoziţie mondială care se desfăşoara pe un alt continent decât cel european. Evenimentul are loc la Shanghai Englishfrançais , binecunoscuta metropolă financiară şi industrială a Chinei, începând cu data de 1 mai 2010 şi se derulează pe parcursul a 6 luni. China este cel de-al doilea partener comercial al UE.

Uniunea îşi împarte pavilionul English cu cel al Belgiei, care va prelua în vară preşedinţia UE. În "cartierul european" al expoziţiei, UE va fi prezentă alături de majoritatea statelor membre.

Peste 70 de milioane de vizitatori sunt aşteptaţi la expoziţie. Preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, a vizitat deja pavilionul belgo-european.

Sub deviza "Europa inteligentă", UE doreşte să prezinte poporului chinez şi oaspeţilor din toată lumea realizările Europei fără frontiere, printre care se numără programul Erasmus şi moneda euro. La pavilionul UE vizitatorii pot efectua un tur virtual în 3D, având ca teme centrale schimbările climatice, istoria Europei şi atracţiile sale turistice (ex. Acropola din Atena şi Turnul Eiffel).

UE îşi va marca prezenţa şi prin organizarea unor manifestări culturale: un festival ştiinţific, concerte şi reprezentaţii teatrale, alături de care fotbalul european va ocupa un loc important. Sub patronajul preşedintelui UEFA, Michel Platini, gazda pavilionului UE, fotbaliştii europeni vor avea ocazia să se confrunte cu colegii lor chinezi într-un meci organizat în săptămâna dedicată fotbalului.

Uniunea Europeană la Expo Shanghai 2010 English

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile