Cale de navigare

Ajutorul pentru dezvoltare: apel la intensificarea eforturilor - 21/04/2010

African folosind drapelul UE drept pelerină © CE

Recomandări privind modul în care ţările UE îşi pot îndeplini angajamentele privind combaterea foametei, a sărăciei şi a bolilor.

Uniunea Europeană ar trebui să acorde un sprijin financiar mai important ţărilor sărace ale lumii, a declarat comisarul pentru dezvoltare, invitând statele membre să elaboreze planuri anuale care să favorizeze creşterea ajutorului pentru dezvoltare şi folosirea mai eficientă a fondurilor.

Prezentând recomandările UE privind modul în care statele membre pot duce la îndeplinire obiectivele de dezvoltare Englishespañolfrançais adoptate de ONU în urmă cu 10 ani, comisarul Andris Piebalgs a spus că aceste planuri trebuie să fie realiste şi să poată fi verificate.

Comisia le recomandă ţărilor membre să prezinte planurile naţionale înaintea summitului ONU pe tema obiectivelor de dezvoltare, care va avea loc în septembrie. Se aşteaptă ca, la această reuniune, liderii lumii să îşi reînnoiască angajamentele privind combaterea foametei, a sărăciei şi a bolilor.

"Doresc ca Europa să rămână liderul cel mai important şi mai credibil în lupta împotriva sărăciei. Trebuie să ne respectăm promisiunile privind acordarea unui ajutor mai substanţial şi de mai bună calitate", a spus comisarul Piebalgs.

UE este cel mai mare donator de ajutor la nivel mondial, oferind mai mult de jumătate din asistenţa oficială pentru dezvoltare.

Dacă în anul 2008 ajutorul pentru dezvoltare a fost suplimentat masiv, UE a redus cheltuielile în 2009, odată cu criza financiară aflată la originea uneia dintre cele mai mari recesiuni din ultimele decenii. În total, statele membre au oferit celor mai sărace ţări ale lumii asistenţă în valoare de 49 de miliarde de euro (aproximativ 0,4% din venitul brut al Uniunii). Ţările din UE s-au angajat ca, până în 2015, să majoreze fondurile de asistenţă până la 0,7% din venitul brut.

Alte recomandări ale Uniunii - incluse într-un plan de acţiune în 12 puncte - vizează aplicarea unor metode de finanţare inovatoare şi combaterea evaziunii fiscale în ţările în curs de dezvoltare.

Principalul obiectiv al mileniului, adoptat de ţările ONU în 2001, este reprezentat de reducerea cu 50% a numărului persoanelor care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă (cu mai puţin de 1,25$ pe zi). Procentul acestora ar urma să scadă de la 42 la 21%, potrivit estimărilor bazate pe nivelul de sărăcie înregistrat în 1990, ales ca punct de referinţă.

În anul 2005, lumea părea că se află pe drumul cel bun în încercarea de a-şi îndeplini obiectivul de combatere a sărăciei, deşi se înregistrau mari discrepanţe între ţări şi regiuni. Potrivit datelor furnizate de Banca Mondială, 1,4 miliarde de oameni (26% din populaţia lumii) trăiau în condiţii de sărăcie extremă în 2005.

Odată cu declanşarea crizei economice şi cu creşterea preţurilor la alimente şi combustibili, milioane de persoane au fost nevoite să se confrunte din nou cu sărăcia. Paşi importanţi s-au făcut în unele domenii, însă progresele înregistrate în materie de combatere a foametei sau de salubritate rămân destul de lente.

În timp ce China este ţara cu cele mai bune rezultate, Africa Subsahariană este regiunea care se confruntă cu cele mai mari probleme.

 

Planul de acţiune al UE privind îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului Englishfrançais

Informaţii suplimentare despre ajutorul UE pentru dezvoltare Englishfrançais

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile