Cale de navigare

Egalitate între femei şi bărbaţi, în întreaga lume - 08/03/2010

Logoul Zilei internaţionale a femeii ©UE

Consolidarea rolului femeii în ţările în curs de dezvoltare este esenţială pentru transpunerea în practică a conceptului de egalitate de gen.

Noul plan de acţiune Englishfrançais al UE privind egalitatea între femei şi bărbaţi îşi va promova obiectivele în afara Uniunii, prin intermediul ajutorului pentru dezvoltare. Lansat la data de 8 martie, cu ocazia Zilei internaţionale a femeii, planul îşi propune să dea un nou avânt promisiunilor făcute în 1995, la Beijing, în cadrul conferinţei ONU dedicate femeilor - moment marcant al luptei pentru apărarea drepturilor acestora. Progresele înregistrate de atunci şi până acum rămân, însă, limitate.

Noua iniţiativă este o expresie a angajamentului UE în favoarea egalităţii de gen, atât pe teritoriul său, cât şi dincolo de acesta. Egalitatea între femei şi bărbaţi implică, printre altele, drepturi egale, accesul la resurse precum pământul şi educaţia, participarea la procesul decizional. UE furnizează 60% din ajutorul mondial pentru dezvoltare şi foloseşte acest instrument pentru a promova egalitatea de gen.

Ajutorul oferit include finanţarea proiectelor menite să amelioreze condiţiile de viaţă ale femeilor care trăiesc în ţări afectate de conflicte. De exemplu, în Botswana, UE a contribuit cu 370 000 de euro la finanţarea acţiunilor Women Against Rape English (Femeile împotriva violului), organizaţie caritabilă care luptă pentru adoptarea legilor menite să le protejeze pe femei împotriva abuzurilor şi să îi aducă pe vinovaţi în faţa justiţiei.

Egalitatea de gen este unul dintre obiectivele de dezvoltare ale mileniului Englishespañolfrançais - program destinat ajutorării celor mai săraci cetăţeni ai planetei, susţinut de 192 de ţări şi de 23 de instituţii internaţionale de marcă din domeniul dezvoltării.

UE participă activ la promovarea drepturilor femeii - de exemplu, organizând, în fiecare an, un concurs de desen Englishfrançais la care se pot înscrie băieţi şi fete care locuiesc în alte regiuni ale lumii. Un juriu format din 50 de copii provenind din ţări membre ale UE va desemna lucrările câştigătoare din fiecare regiune. Fiecare laureat va primi 1 000 de euro pentru şcoala sa. Participanţii trebuie să ilustreze, prin intermediul artei, două viziuni - egalitatea de gen şi modul în care bărbaţii şi femeile pot colabora pentru a transforma lumea într-un loc mai bun.

Dacă îi ajutăm pe copiii de astăzi să devină conştienţi de importanţa acestor aspecte, adulţii de mâine vor fi pregătiţi să lupte pentru egalitate între femei şi bărbaţi la scară globală.

Drepturile femeii în politica externă a UE English

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile