Cale de navigare

O nouă iniţiativă pentru protecţia mediului - 12/03/2009

Două persoane luând notiţe pe tema resurselor forestiere din Tanzania © CE

Proiectele de mediu sunt prezentate la conferinţa „Auction floor” organizată la Bruxelles.

Anul trecut, o binecunoscută organizaţie ecologistă a solicitat Uniunii Europene suma de 525 584 de euro pentru a salva pădurile africane de salcâm şi pentru a combate sărăcia în comunităţile din sud-estul Tanzaniei care depind de aceste păduri pentru a-şi câştiga existenţa.

Salcâmul african este unul dintre cele mai valoroase soiuri de lemn din întreaga lume. Apreciat pentru calităţile sale tonale, copacul asemănător unui arbust este folosit la fabricarea unor instrumente muzicale precum oboiul, clarinetul şi cimpoiul. În trecut, exista din abundenţă în Africa, dar acum este ameninţat de defrişări.

EuropeAid, oficiul UE responsabil de furnizarea ajutorului extern, a analizat propunerea şi a hotărât că merită să fie finanţată. Cu toate acestea, subvenţia nu a fost acordată din lipsă de fonduri.

Însă, povestea nu se termină aici.

Proiectul privind salcâmul african a fost unul dintre cele 86 de proiecte internaţionale „scoase la vânzare” în cadrul primei licitaţii de mediu a UE Englishfrançais organizată la Bruxelles, la data de 13 martie. Cu bugete variind între 400 000 şi 3 milioane de euro, aceste proiecte au obiective diverse, de la combaterea deşertificării, a schimbărilor climatice şi a defrişărilor, până la conservarea biodiversităţii şi promovarea dezvoltării durabile. Comisia Europeană consideră că toate aceste proiecte merită să fie finanţate dar, din păcate, nu dispune de fondurile necesare.

Evenimentul desfăşurat la Bruxelles nu este o licitaţie propriu-zisă, în sensul tradiţional al termenului, ci o şansă oferită potenţialilor donatori - guverne, fundaţii, companii - de a afla despre aceste proiecte de la organizatori şi de la experţii UE care le-au analizat. Aproximativ 400 de persoane şi-au anunţat participarea la eveniment. Discuţiile se vor purta direct între responsabilii de proiect şi donatori, Comisia având doar rolul de organizator.

Datorită acestor proiecte, comunităţile locale şi indigene vor avea un rol mai important în gestionarea pădurilor şi a altor resurse naturale. În afară de propunerea privind salcâmul din Tanzania EnglishPDF, proiectele mai vizează reabilitarea pădurilor tropicale din Peru, folosirea, la scară redusă, a surselor de energie regenerabilă în zona rurală a Tadjikistanului, monitorizarea şi conservarea populaţiilor de vulturi pescari în nordul Africii şi regenerarea pădurilor de mangrove în Nigeria.

Anul trecut, Comisia a primit 200 de răspunsuri în urma unui apel de propuneri vizând finanţarea unor proiecte de mediu. 46 de proiecte, în valoare de 64,5 milioane de euro, au primit sprijin financiar din partea UE.

 

Acţiuni UE de protecţie a mediului în ţările în curs de dezvoltare Englishfrançais 

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile