Cale de navigare

Vizitați instituțiile UE în data de 17 mai 2014 - 16/05/2014

Drapelul UE fluturând în fața drapelelor statelor membre

Pentru a marca Ziua Europei, în luna mai instituțiile UE își deschid porțile pentru public. Participați la vizite, dezbateri și concerte sau urmăriți evenimentele on-line.

Cu ocazia Zilei Europei (9 mai) și în perspectiva alegerilor europene , în luna mai, instituțiile UE din Bruxelles le urează bun venit vizitatorilor.

În data de 17 mai, puteți intra, printre altele, în culisele celor mai importante instituții europene:

  • Comisia Europeană, care stabilește obiectivele și prioritățile și propune legislația
  • Parlamentul European, una dintre cele mai mari adunări reprezentative democratice din lume
  • Consiliul European, unde șefii de stat și de guvern ai celor 28 de state membre ale UE se reunesc și iau decizii.

Puteți afla mai multe despre UE și activitățile instituțiilor sale - de la ajutor umanitar la lupta împotriva încălzirii globale -, puteți viziona expoziții și participa la jocuri, ateliere și la o serie de activități destinate adulților și copiilor.

Vizitatorii se vor putea deplasa ușor de la o locație la alta cu ajutorul unui serviciu gratuit de transport. De asemenea, puteți face o plimbare cu ghid de 3 ore pentru a descoperi orașul Bruxelles sau urmări festivitățile on-line cu hashtag-ul #EUopendoors.

Sărbătoarea Europei

Ziua Porților Deschise se înscrie în festivitățile anuale dedicate Zilei Europei, o sărbătoare a păcii și libertății, având în centru uniunea a 28 de țări și a celor 500 de milioane de cetățeni ai acestora.

În luna mai sunt organizate evenimente în întreaga Europă, pentru a marca aniversarea discursului ținut la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul de externe al Franței. Schuman a propus o nouă formă de cooperare politică prin care se putea evita un nou conflict între națiunile Europei.

Discursul său a pus bazele Uniunii Europene, propunând Franței, Germaniei și altor țări, gestionarea în comun a producției de cărbune și oțel.

Alegerile europene vor avea loc în perioada 22-25 mai.

Ziua porților deschise 2014 PDFDeutschEnglish

Ziua porților deschise pe Facebook English

Alegerile europene 2014

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile