Cale de navigare

Buget pentru creştere economică în condiţii de austeritate - 20/04/2011

Femeie ţinând într-o mână o foaie albastră cu simbolul UE şi atingând cu cealaltă un teanc de dosare © UE

Proiectul de buget 2012 prevede credite de plată în valoare de 132,7 miliarde EUR, cu 4,9% mai mult decât în 2011.

Proiectul de buget pentru 2012, adoptat de Comisie la 20 aprilie 2011, este descris de comisarul pentru buget şi programare financiară, Janusz Lewandowski, ca fiind "un exerciţiu de echilibru delicat între măsuri de austeritate şi măsuri de stimulare a creşterii economice, pentru 500 de milioane de europeni".

În timp ce proiectul de buget pentru 2012 prevede credite de plată în valoare de 132,7 miliarde EUR, creditele de angajament (plăţile angajate conform programului financiar al UE pe perioada 2007-2013 DeutschEnglishfrançais ) se ridică la de 147,4 miliarde EUR (cu 3,7 % mai mult decât în 2011).

Proiectul de buget reflectă măsurile de austeritate luate în numeroase ţări din UE şi obligaţiile legale ale Comisiei faţă de beneficiarii fondurilor europene cu care au fost semnate contracte. În acelaşi timp, urmăreşte să asigure creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă.

Comisia doreşte să dea exemplu şi, printr-o iniţiativă fără precedent, impune o creştere zero a costurilor sale administrative pentru 2012 şi, pentru al treilea an consecutiv, nu solicită noi posturi.

Comisia trebuie, totuşi, să-şi onoreze obligaţiile legale. Programele finanţate de UE lansate în 2007 sunt în plină derulare. Acest lucru înseamnă că, în 2012, UE va avea mai multe facturi de plătit pentru a rambursa investiţiile suportate de autorităţile regionale şi IMM-uri.

Propunerile de creştere a cheltuielilor vizează domeniile susceptibile să stimuleze creşterea economică, în special programele pentru cercetare şi coeziune, pentru a sprijini eforturile statelor membre.

94% din bugetul UE este consacrat regiunilor, oraşelor, întreprinderilor, oamenilor de ştiinţă şi cetăţenilor europeni, jumătate fiind destinat creşterii economice şi ocupării forţei de muncă. Cheltuielile de funcţionare a instituţiilor UE reprezintă sub 6% din bugetul UE.

Mai multe despre bugetul UE DeutschEnglishfrançais

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile