Cale de navigare

De ziua sa, Europa îşi deschide porţile! - 06/05/2010

Duminică, 9 mai, europenii vor avea ocazia de a participa la diverse evenimente festive prin care vor putea descoperi cum funcţionează Uniunea.

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al Afacerilor Externe, i-a convocat pe ziarişti şi a dat citire unui comunicat de o importanţă capitală prin care Franţa, Germania şi alte ţări europene, de-abia ieşite din al Doilea Război Mondial, erau invitate să-şi gestioneze în comun producţia de cărbune şi oţel. S-a propus astfel instaurarea unui păci de durată pe teritoriul european şi s-a făcut primul pas către unificarea economică a continentului. Astăzi, declaraţia lui Robert Schuman este considerată actul de naştere al Uniunii Europene, iar 9 mai este Ziua Europei, începând din 1985.

Pentru a celebra cea de-a 60-a aniversare a acestui eveniment, instituţiile europene pregătesc numeroase activităţi: concerte, spectacole de dans, concursuri de cultură generală, standuri de informare...

La Bruxelles, oraşul care găzduieşte cele mai multe festivităţi organizate în Belgia cu această ocazie, instituţiile europene îşi vor deschide porţile la data de 8 mai. Publicul va putea astfel să viziteze Berlaymont, sediul Comisiei Europene, hemiciclul Parlamentului European şi marea sală a Consiliului în care se reunesc şefii de stat şi miniştrii europeni.

Copiii vor avea ocazia să-şi construiască un zmeu în culorile Europei, la Parlamentul European şi să pătrundă misterele biodiversităţii, la Comitetul Economic şi Social. Ei nu au fost uitaţi nici de Comisia Europeană. Aceasta va organiza o serie de jocuri prin care să trezească interesul celor mai mici cetăţeni faţă de bunăstarea animalelor.

Se vor organiza numeroase conferinţe. Una dintre ele, pe tema culturii europene, va fi găzduită de Comitetul Regiunilor. La sediul Parlamentului, vor avea loc dezbateri moderate de deputaţi europeni. Vizitatorii vor putea participa şi la simularea unei sesiuni a Consiliului: rămâne de văzut dacă vor reuşi să elaboreze o iniţiativă în favoarea automobilului "verde"!

Nu în ultimul rând, la 9 mai, iubitorii filmului vor avea ocazia de a descoperi bogăţia culturală a cinematografului european, graţie festivalului EuroCine aflat la cea de-a şaptea ediţie. În cinci capitale europene, vor fi prezentate 27 de filme, produse în tot atâtea ţări.

 

Sărbătoarea Europei la Bruxelles DeutschEnglishfrançaisNederlands

9 mai în Europa

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile