Cale de navigare

Înapoi la urne - 19/06/2009

Lideri europeni în cadrul summit-ului ©CE

Tratatul de la Lisabona şi supravegherea sistemului financiar domină dezbaterile din cadrul summit-ului UE.

Liderii UE au acordat Irlandei garanţiile juridice cu privire la suveranitatea naţională, deschizând drumul pentru un al doilea referendum privind Tratatul de la Lisabona.

La prima reuniune organizată după alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie, şefii de stat l-au nominalizat pe preşedintele Barroso DeutschEnglishfrançaisportuguês pentru un al doilea mandat în fruntea Comisiei şi au convenit asupra unor măsuri de supraveghere la nivel european a sectorului financiar.

De asemenea, printre subiectele abordate s-au numărat eforturile de redresare economică, pregătirile pentru conferinţa internaţională pe tema schimbărilor climatice care urmează să se desfăşoare la Copenhaga şi imigraţia ilegală.

UE a reînnoit apelurile pentru eliberarea liderului opoziţiei din Myanmar, Aung San Suu Kyi, care a împlinit 64 de ani în închisoare.

Irlanda a primit garanţiile juridice că tratatul nu va submina neutralitatea sa militară şi nu va aduce atingere dreptului său de a stabili impozite sau politicii sale cu implicaţii de natură etică, cum ar fi avortul. Acestea au fost motivele de îngrijorare care au dus la eşecul referendumului organizat vara trecută. Irlanda a condiţionat organizarea unui nou vot, în toamna acestui an, de acordarea garanţiilor juridice menţionate.

Tratatul de la Lisabona este menit să simplifice procesul decizional european, care a devenit mai complicat odată cu extinderea UE. Toate cele 27 de state membre trebuie să aprobe tratatul pentru ca acesta să intre în vigoare.

În ceea ce priveşte supravegherea financiară, liderii UE au convenit asupra înfiinţării unui sistem european care să prevină declanşarea unei alte crize economice mondiale. Acesta va include două noi organisme: unul care să urmărească ameninţările sistemice la adresa stabilităţii financiare şi un altul care să asigure viabilitatea financiară în rândul societăţilor individuale.

Liderii au aprobat, de asemenea, propunerea Comisiei de deblocare rapidă a 19 miliarde de euro din fondurile europene, în scopul stopării creşterii ratei şomajului. Aceştia au afirmat că eforturile de redresare economică îşi fac simţite efectele, dar ar putea fi nevoie de măsuri suplimentare de sprijinire a sectorului financiar.

În ceea ce priveşte schimbările climatice, s-a convenit că toate statele (cu excepţia celor mai sărace) ar trebui să acorde asistenţă financiară pentru combaterea încălzirii globale în ţările în curs de dezvoltare. Summit-ul a făcut apel la eforturi sporite de combatere a imigraţiei ilegale, inclusiv prin controale mai stricte la frontiere.

Preşedintele Barroso i-a informat pe liderii europeni cu privire la eforturile sale de a evita o nouă întrerupere a furnizării de gaze naturale din Rusia, afirmând că o astfel de criză ar putea interveni „nu în câteva luni, ci în câteva săptămâni”.

 

Concluziile summit-ului

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile