Cale de navigare

Creativitatea, secretul unei economii sănătoase - 26/03/2009

Discuri rotative în culori primare pe faţada unei clădiri © WALD Press, fotograf: Radka Dubanská

În contextul Anului european al creativităţii şi inovării, personalităţi de marcă atrag atenţia asupra pericolului reducerii fondurilor alocate cercetării şi dezvoltării în vremuri de criză.

Anul european English 2009 pune accent pe rolul important pe care îl joacă inovarea şi creativitatea în dezvoltarea personală, socială şi economică.

O serie de personalităţi de marcă, desemnate ambasadori English ai Anului european, vor avea misiunea de a trezi interesul publicului faţă de tematica abordată. Printre ele se numără coregrafi, profesori, artişti, arhitecţi, oameni de ştiinţă şi directori generali ai unor mari companii.

Cu ocazia primei reuniuni, din luna ianuarie, ambasadorii au avertizat că ar fi o greşeală foarte mare să se reducă fondurile alocate cercetării şi dezvoltării, din cauza crizei financiare actuale. Finlanda, de exemplu, a reuşit să depăşească o recesiune, la începutul anilor 1990, impulsionând investiţiile în sectorul cercetării şi dezvoltării şi menţinând la niveluri stabile cheltuielile în domeniul educaţiei.

De-a lungul anului, se vor organiza la Bruxelles şase dezbateri English pe teme legate de creativitate şi inovare. O dezbatere recentă s-a axat pe idei menite să conducă la crearea unui mediu favorabil creativităţii şi inovării. Seria discuţiilor va continua cu o dezbatere pe tema viitorului educaţiei în Europa.

Anul european 2009 nu se reduce însă la schimbul de idei. Săptămâna viitoare, se va inaugura la Bruxelles expoziţia itinerantă Orbis Pictus English a artistului ceh Petr Nikl. Cu ajutorul unor instrumente muzicale noi, create special pentru acest eveniment, artistul îşi propune să ofere un mijloc de comunicare menit să îi apropie pe oameni, indiferent de naţionalitate, clasă socială şi religie.

De asemenea, este în curs de pregătire un manifest pentru creativitate şi inovare în Europa English, care ar putea constitui o sursă de inspiraţie pentru acţiuni viitoare.

Contrast puternic Setează pagina la dimensiunea normală a literei Măreşte dimensiunea literei cu 200% Trimite pagina unui prieten Tipăreşte pagina

 

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da Nu

Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră:

Linkuri utile